Scandal în Italia după interviul lui Lavrov. Parlamentul anchetează propaganda rusă. Invitații refuză să mai participe la emisiuni

Data actualizării: Data publicării:
CSTO security council secretaries, foreign and defence ministers meet in Minsk, Belarus
În timpul interviului pentru postul italian Rete 4, ministrul rus de Externe a spus că „cei mai mari antisemiți sunt evreii înșiși”. Foto: Profimedia Images

O comisie parlamentară italiană a deschis o anchetă privind „dezinformarea” la TV, după o dezbatere aprinsă privind aparițiile frecvente ale oaspeților ruși la programele de știri ale țării în ultima perioadă, de când Rusia a invadat Ucraina, scrie Reuters.

Comisia parlamentară pentru Securitatea Republicii (Copasir), care supraveghează serviciile de informații, a declarat miercuri că i-a convocat pe șefii rețelei de televiziune de stat din Italia, ai agenției de securitate de stat și ai organelor de supraveghere a comunicațiilor.

Comisia a declarat că analizează „activitatea de interferență străină și dezinformare, cu referire specială la conflictul dintre Rusia și Ucraina”.

Prim-ministrul italian Mario Draghi a adoptat o atitudine dură cu privire la acțiunile regimului de la Moscova, după invadarea Ucrainei în 24 februarie, dar sondajele de opinie arată că în Italia, spre deosebire de celelalte state europene ale G7 (cele mai puternice șapte economii ale lumii), Marea Britanie, Franța și Germania, există puțin sprijin public pentru trimiterea de arme către Ucraina. 

De asemenea, radiodifuzorul public italian RAI și cele patru canale private principale ale sale găzduiesc în mod regulat jurnalişti ruși la talk-show-urile politice pentru a dezbate cu omologii lor italieni despre război, o abordare care a accentuat diviziunile în țară.

În timp ce unii comentatori spun că este corect să auzim ambele părți ale conflictului, alții condamnă acordarea de spațiu mediatic și numesc acest lucru „propagandă rusă”. 

Disputa s-a intensificat duminică, când ministrul rus de externe Serghei Lavrov a ales canalul privat italian Rete 4 pentru a acorda primul său interviu pentru o rețea de televiziune europeană de la începutul invaziei ruse.

Criticii au spus că intervievatorul lui Lavrov nu a reușit să-l provoace sau să-l întrerupă suficient pe oficialul rus. Unii au spus că șeful diplomației de la Moscova nu ar fi trebuit să fie intervievat deloc. Draghi însuși a intervenit în dezbaterea de a doua zi, spunând că interviul „nu a fost prea bun”.

Reuters notează că Italia nu are o tradiție de a realiza interviuri televizate agresive cu politicienii.

În timpul interviului pentru postul italian Rete 4, Lavrov a fost întrebat cum poate Rusia să susțină că trebuie să „denazifice” Ucraina când președintele țării, Volodimir Zelenski, este evreu.

„Când se spune „Ce fel de nazism este acesta dacă suntem evrei”, ei bine, cred că și Hitler a avut origini evreiești, așa că nu înseamnă nimic”, a spus Lavrov.

„De multă vreme auzim poporul evreu înțelept spunând că cei mai mari antisemiți sunt evreii înșiși”, a adăugat el.

Dani Dayan, președintele Yad Vashem, memorialul Israelului pentru cele șase milioane de evrei uciși în Holocaust, a numit remarcile lui Lavrov „o insultă și o lovitură severă pentru victimele adevăratului nazism”.

Totodată, ministerul israelian de Externe Yair Lapid a declarat „este o declarație de neiertat, scandaloasă, o greșeală istorică teribilă și ne așteptăm la scuze”. 

Citește și: Adrian Cioroianu: Serghei Lavrov a transmis intenționat mesajul cu Hitler evreu. Israelul a făcut ceva ce i-a deranjat pe ruși

Unii experți politici au început să refuze să participe la talk-show-uri în semn de protest față de faptul că spațiul de emisie a fost acordat celor pe care ei îi definesc drept actori ai propagandei ruse.

Nathalie Tocci, directoarea Institutului pentru Afaceri Internaționale din Italia, a refuzat marți să apară într-un program de știri, deoarece o invitată alături de ea în aceeași emisiune era de la ministerul rus al apărării. Tocci a spus că „nu este dispusă să devină complice la dezinformare”.

Pe de altă parte, Lucio Caracciolo, unul dintre cei mai importanți experți în geopolitică ai Italiei și fondatorul Limes, o respectată publicație de afaceri mondiale, continuă să apară zilnic în talk-show-uri în care se dezbate situația din Ucraina pe canalul privat La7.

Caracciolo a definit ancheta Copasir drept „o glumă”, spunând că „dacă vrem să o luăm în serios, ar trebui să credem că vor să înființeze un Minister al Adevărului”.

Moscova spune că mass-media occidentală a oferit o narațiune „excesiv părtinitoare” a războiului. Rusia numește acțiunea sa în Ucraina o „operațiune specială” de demilitarizare și denazificare a Ucrainei. 

La rândul lor, Ucraina și Occidentul spun că acuzațiile Moscovei nu au niciun temei, iar războiul este un act de agresiune neprovocat, care încalcă toate normele dreptului internațional.

De asemenea, crimele de război comise de armata rusă, documentate de Curtea Penală Internațională și dezvăluite de mass-media internațională evidențiază faptul că Rusia atacă civili, deși spune că are ca obiectiv să țintească doar infrastructura militară ucraineană.

Citește și: Consiliul Europei acuză Rusia că recreează ororile din al Doilea Război Mondial. „Istoria s-a întors în cel mai crud mod cu putinţă”

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri