Scandal în Bulgaria după ce premierul a ieșit din carantină mai devreme. Directorul inspectoratului sanitar și-a dat demisia

Data publicării:
premierul bulgar Boiko Borisov
FOTO: Getty Images

Directorul Inspectoratului sanitar regional din capitala bulgară Sofia (SRHI), Dancio Pencev, a demisionat după ce premierul Boiko Borisov a fost lăsat să iasă mai devreme din carantină, iar în ziua următoare a fost confirmat pozitiv, la al treilea test efectuat.

Demisia lui Pencev, care a fost acceptată de ministru, vine după discuția cu ministrul sănătăţii Kostadin Anghelov, a anunţat luni într-un comunicat Ministerul bulgar al Sănătăţii, citat de agenţia BTA.

Or, decizia de a permite ieşirea precoce a premierului din carantină a reprezentat a doua excepţie de la regulile standard privind carantina făcută de SRHI în decurs de numai o săptămână. Prima excepţie a fost pentru preşedintele Rumen Radev.

Un ordin al Ministerului Sănătăţii nu permite excepţii de la regulile privind carantina, aminteşte BTA, citată de Agerpres.

Totuşi, directorul SRHI a argumentat că prevederile legale permit ridicarea mai devreme a carantinei în cazul persoanelor cu îndatoriri publice de mare importanţă, cum sunt preşedintele, premierul, dar şi medicii din "prima linie" sau profesorii, argument respins de experţii legali.

Boiko Borisov anunţase vineri că intră în autoizolare, întrucât a fost contact al ministrului adjunct al dezvoltării regionale, Nikolay Nankov, testat pozitiv pentru coronavirus. Sâmbătă, inspectoratul de sănătate din Sofia l-a înştiinţat pe Borisov că poate ieşi din carantină după ce rezultatul său la două teste a fost negativ. Însă un al treilea test a ieşit pozitiv duminică.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri