Premierul Bulgariei a anunțat că este infectat cu coronavirus

Data publicării:
Boiko Borisov, premierul Bulgariei
Boiko Borisov. Foto: Getty Images

Prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, a anunțat că a fost testat pozitiv la coronavirus, conform Agerpres.

„După două teste PCR negative, astăzi am fost testat pozitiv. Simt un disconfort general. Doctorii mi-au recomandat să stau acasă”, a scris Borisov pe Facebook, adăugând că a informat autorităţile sanitare despre contacţii săi.

El anunţase vineri că intră în autoizolare, întrucât a fost contact al ministrului adjunct al dezvoltării regionale, Nikolay Nankov, testat pozitiv pentru coronavirus.

Sâmbătă, inspectoratul de sănătate din Sofia l-a înştiinţat pe Borisov că poate ieşi din carantină după ce rezultatul său la două teste a fost negativ. Însă un al treilea test a ieşit pozitiv duminică.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri