Satul ascuns la doar câțiva metri de una dintre cele mai periculoase țări din lume. Locuitorii sunt scutiți de impozite și chirii

În ciuda denumirii de „no man's land” (tărâmul nimănui), fâșia de pământ care desparte Coreea de Sud de Coreea de Nord este unul dintre cele mai puternic militarizate locuri de pe Pământ. Sute de localități au fost distruse pentru a crea această zonă de separație – doar două sate au mai rămas în picioare: Satul Libertății, la sud de graniță, și Satul Păcii, la nord. Ele ar fi trebuit să aducă aminte că zona demilitarizată este una temporară, dar, 70 de ani mai târziu, perspectiva reunificării pare tot mai îndepărtată, scrie BBC.

Încercuită cu sârmă ghimpată și terenuri minate și cu sute de mii de obuze pregătite să fie lansate în ambele direcții, zona tampon dintre cele două țări a fost creată în 1953 după Războiul din Coreea pentru a despărți cele două armate.

Pentru a ajunge în Satul Libertății – Taesung, în coreeană – trebuie să treci prin mai multe puncte de control ale armatei, dincolo de șirurile de tancuri, până ajungi într-un câmp cu zeci de plantații de orez și câteva case.

În Taesung nu există restaurante, spitale sau magazine, iar sătenii, mulți dintre ei fiind vârstnici de 80 sau 90 de ani, trăiesc sub supravegherea constantă a peste 800 de soldați.

Să trăiești la porțile unei dintre cele mai ostile state din lume este un risc foarte mare – de aceea, satul este tot mai pustiu, pe măsură ce bătrânii se sting din viață, iar tinerii pleacă în alte zone din țară.

Kim Dong-rae s-a născut aici cu câțiva ani înainte ca războiul să decidă soarta stranie a acestor tărâmuri. Cu spatele îndoit de zeci de ani de muncă agricolă, micuța bătrână își aduce aminte cum gloanțele i-au șuierat pe la fereastră în timpul nopții, atunci când satul ei a fost prins la mijloc între cele două armate inamice.

„Nu mă pune să încep să vorbesc despre acel război teribil”, spune ea, gesticulând energic. La vârsta de 85 de ani, Kim a trăit mai mult decât ambii ei copii și decât soțul ei care a murit de tânăr după ce a fost împușcat în stomac de un soldat nord-coreean.

Odată, când ieșise să culeagă ghinde din care să facă jeleu, Kim a văzut mai mulți soldați nord-coreeni pe partea de sud a liniei de demarcație. Speriată, a urlat și a luat-o la fugă. Nu a fost nicidecum o reacție exagerată: în 1997, prietena ei Hong a fost răpită de nord-coreeni după ce a trecut din greșeală dincolo de graniță în timp ce culegea ghinde și a fost reținută timp de trei zile.

Acum, Kim este escortată mereu de soldați înarmați. „Noi și nord-coreeni trăim cu spatele unii la ceilalți”, spune ea.

Satul este administrat de Comandamentul Națiunilor Unite, condus de SUA și compus din soldați din mai mult de zece țări. Trupele sunt responsabile pentru menținerea armistițiului – Coreea de Nord și Coreea de Sud nu au semnat niciodată un acord de pace, iar locuitorii Satului Libertății s-ar afla direct pe linia frontului în caz că se declanșează din nou războiul.

La începutul anului, liderul nord-coreean Kim Jong Un a numit Coreea de Sud inamicul numărul unu al țării pe care o conduce și a declarat că reunificarea pe cale pașnică a celor două țări a devenit imposibilă.

Nu există niciun gard sau alte bariere fizice între satul Taesung și teritoriul nord-coreean – un singur indicator ruginit arată pe unde trece linia invizibilă care separă cele două state. Când zgomotul plugurilor încetează, se pot auzi soldații nord-coreeni cântând de partea cealaltă a graniței.

„Mi se frânge inima de fiecare dată când vin aici”, spune primarul din Taesung, Kim Dong-gu. „Suntem un singur popor, și cu toate astea nu putem să vorbim unii cu ceilalți, putem doar să ne privim de la distanță.”

Când se lasă întunericul, locuitori dispar de pe străzi și se retrag repede în case. Între 7 seara și miezul nopții, ei au nevoie de permisiune pentru a pleca din casă, iar după 12 noaptea le este interzis să mai iasă afară.

Soldații fac verificări pentru a se asigura că toată lumea a intrat în case, dar procedura este doar o formalitate. Cu ajutorul rețelei de camere de supraveghere montate peste tot, ei știu deja unde se află toată lumea.

Pentru a compensa faptul că sătenii trebuie să respecte aceste reguli stricte și se expun unor riscuri mari, lor li se oferă mai multe avantaje pentru a-i convinge să rămână în sat.

Locuitorii din Satul Libertății nu plătesc impozite și nici chirii, iar faptul că sunt atât de izolați înseamnă că au mult teren agricol la dispoziție. Guvernul cumpără toată recolta pe care sătenii nu reușesc să o vândă.

În plus, cu toate că în Coreea de Sud există serviciu militar obligatoriu, locuitorii din Taesung sunt scutiți de la această obligație.

„Cred că se poate spune că aici este paradisul pe Pământ”, spune zâmbind Kim Kyung-rae, care s-a înrolat în armată la vârsta de 16 ani ca să își apere satul în timpul războiului. Acum, bărbatul de 87 de ani se laudă că este unul dintre cei mai bogați fermieri de pe toată Peninsula Coreeană și că are cele mai bune servicii de pază din lume.

Totuși, acest lucru nu l-a oprit să își instaleze propriile sale camere de supraveghere cu care verifică să nu apară intruși din Coreea de Nord.

Cu toate că generația care a luptat pentru aceste pământuri a ales să rămână aici până la moarte, mulți dintre copiii lor au decis să plece.

Mult timp, bărbații aveau voie să își aducă partenerele cu ei ca să trăiască în Taesung, dar femeile nu aveau voie să facă la fel și multe dintre ele au ales să nu se mai întoarcă.

Regulile s-au schimbat între timp, dar poate că este prea târziu. Satul Libertății, cu toate restricțiile pe care locuitorii trebuie să le respecte, nu mai poate concura cu luminile strălucitoare și multele oportunități pe care le oferă societatea sud-coreeană modernă.

În ultimul deceniu, populația satului a scăzut de la 213 la 138, iar proporția de vârstnici s-a dublat.

De partea cealaltă a graniței se poate vedea Satul Păcii – Kijong. Totul este, însă, de fațadă: ferestrele clădirilor din depărtare sunt pictate, iar nord-coreenii au abandonat de mult satul.

Comandantul batalionului soldaților de elită care apără satul, locotenent-colonelul american Chris Mercado, se teme că dacă și Taesung va fi abandonat, ar fi ca și când toată Coreea de Sud ar renunța la ideea păcii și reunificării.

„Ar trimite un mesaj foarte puternic că termenii armistițiului nu se mai aplică”, a spus Mercado.

Cu fiecare an care trece, reunificarea pare tot mai puțin probabilă. Nu doar Coreea de Nord a abandonat această idee, dar și sud-coreenii și-au pierdut speranța că reunificarea se va mai întâmpla vreodată, iar mulții dintre ei nici nu mai cred că este necesară.

În timp ce acest vis se stinge, oamenii se lasă convinși tot mai greu să trăiască pe linia frontului unui conflict nerezolvat.

Editor : Raul Nețoiu