Politico: Ucraina declară război navelor rusești din Marea Neagră

Data actualizării: Data publicării:
Nave rusești din Flota Mării Negre de ziua marinei în portul din Novorosiisk
Mai multe nave rusești de la Marea Neagră au fost atacate în ultimele zile de drone ucrainene. Foto: Profimedia Images

Porturile și navele rusești de la Marea Neagră, inclusiv petrolierele care transportă milioane de barili de petrol spre Europa, au devenit ținte legitime ale atacurilor lansate de armata ucraineană cu scopul de a slăbi mașina de război a Moscovei, a avertizat un oficial ucrainean de rang înalt la scurt timp după ce două vase rusești au fost atacate în regiune, scrie Politico.

„Tot ceea ce rușii transportă în și dinspre Marea Neagră sunt ținte militare legitime”, a spus Oleg Ustenko, consilier economic al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, specificând faptul că decizia a fost luată ca răspuns la retragerea Rusiei din acordul cerealelor în Marea Neagră intermediat de ONU și la atacurile lansate de ruși asupra depozitelor agricole și a porturilor ucrainene.

„Povestea aceasta a început cu Rusia care a blocat coridorul grânelor, amenințând că ne va ataca vasele și ne va distruge porturile”, a spus Ustenko. „Infrastructura noastră maritimă este atacată în continuu.”

Ucraina a declarat în weekend că toate apele din jurul porturilor rusești de la Marea Neagră devin o „zonă cu risc de război” începând cu data de 23 august și „până la noi ordine”. Zona include importantele porturi rusești de la Novorosiisk, Anapa, Gelendjic, Tuapse, Soci și Taman.

Anunțul ucrainenilor a produs o explozie a costurilor pentru asigurarea vaselor și ar putea să afecteze una dintre principalele rute prin care Rusia exportă petrol și alte produse petroliere – o sursă esențială de venit prin care Kremlinul își finanțează războiul din Ucraina.

drona amfibie - telegram
Una dintre dronele maritime cu care ucrainenii au atacat nave și alte ținte rusești din Marea Neagră. Foto: Telegram

„După acest weekend, Marea Neagră pare un loc mai periculos pentru transportul maritim internațional și deja era foarte periculos”, a spus Byron McKinney, director al institutului S&P Global Market Intelligence. „Multe vase pur și simplu nu se deplasează în zonă. Asigurarea este, în mare parte, inexistentă. Acolo unde există tarife de asigurare, ele sunt foarte ridicate și vor continua să crească.”

Agenția maritimă federală a Rusiei, RosMorRechFlot, a raportat că un petrolier rusesc, Sig, a fost lovit în urma unui posibil atac lansat de forțele ucrainene în apropierea peninsulei ocupate Crimeea.

„Petrolierul a primit o lovitură în sala motoarelor, în apropiere de linia de plutire pe partea de tribord, într-un presupus atac cu o dronă maritimă”, au transmis oficialii ruși.

Atât timp cât rușii „terorizează pașnicele orașe ucrainene și distrug cerealele condamnând sute de milioane [de oameni] la foamete, nu vor mai exista ape sigure sau porturi liniștite pentru voi în Marea Neagră și Marea Azov”, a reacționat ministrul ucrainean al apărării.

Din cele aproape 59 de milioane de barili de țiței exportați luna trecută de Rusia din Novorosiisk, un port strategic de la Marea Neagră, 32 de milioane de barili au avut ca destinație țări din Uniunea Europeană, potrivit Kpler.

Navă de transport în apropiere de Odesa cu steagul ucrainean
Ucraina a luat această decizie ca răspuns la retragerea Rusiei din acordul cerealelor și la atacurile lansate de ruși asupra depozitelor agricole și a porturilor ucrainene. Foto: Profimedia Images

Novorosiisk este și punctul final al Consorțiului Conductei Caspice (CPC în engleză), gazoductul care transportă 1,3 milioane de barili de petrol pe zi din Kazahstan. Din portul rusesc, petrolul ajunge pe piețele internaționale.

Rusia are și o bază navală foarte importantă în Novorosiisk. O dronă maritimă ucraineană a lovit și avariat vasul Olenegorski Gorniak, o navă de debarcare rusească, săptămâna trecută.

Distanța mică dintre navele militare rusești și porturile comerciale din Marea Neagră prezintă un risc mare pentru vasele civile, a avertizat și analistul Alexis Ellender de la Kpler.

Petrolierele grecești și turcești continuă să opereze în zone periculoase din Marea Neagră, lucrând cu petroliere rusești în limitele impuse prin restricțiile de plafonare a prețurilor, iar în zona atacului cu drone din Novorosiisk erau destul de multe vase străine, a spus și McKinney.

„Cea mai interesantă întrebare care reiese de aici este dacă acestea vor fi descurajate pe viitor, acum că activele lor de multe milioane de dolari sunt expuse riscului [de a fi lovite] de o rachetă rătăcită sau orice o fi”, potrivit lui McKinney.

Novorossiysk naval base attacked by two maritime drones
Explozii și focuri de arme în cel mai mare port rusesc de la Marea Neagră. Ucrainenii au atacat cu drone baza navală. Foto: Profimedia Images

Companiile occidentale ar trebui să realizeze deja că nu se mai poate face comerț cu Rusia ca până acum, a remarcat Ustenko. „Din punct de vedere legal și moral, este complet nejustificabil pentru aceste vase să continue să livreze petrol rusesc.”

Acum, nici din punct de vedere economic nu mai este fezabil din cauză că riscul este unul foarte mare, potrivit consilierului ucrainean. „În aceste condiții, prețurile pentru asigurare vor crește semnificativ, ceea ce face ca livrările să fie neprofitabile. Vasul și echipajul vostru vor fi expuse unui risc uriaș.”

„Acesta este momentul potrivit, chiar și pentru cei care încearcă în continuare să închidă ochii și să se prefacă că nu s-a întâmplat nimic, să realizeze că nu se mai poate”, a încheiat Ustenko.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...