Galerie Foto Copii îmbrăcați în uniformă și bocanci cu câteva numere mai mari, aduși la „lecția de istorie” a lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
putin copii rosu
Copiii aduși la întâlnirea cu Vladimir Putin au fost atent aranjați, dar se vede că unii au primit încălțăminte cu câteva numere mai mari. Foto: kremlin.ru

Mesajele șocante transmise de președintele rus Vladimir Putin la o „lecție deschisă” ținută în fața unui grup de elevi, cărora le-a vorbit despre „enclava antirusă” din Ucraina sau despre faptul că Ucraina nu este un stat, au făcut ca un alt aspect al întâlnirii să treacă mai puțin observat. Și anume, ținuta aleasă pentru copii. Deși îmbrăcați îngrijit, în pozele publicate pe pagina oficială a Kremlinului se vede că unii dintre copii poartă bocanci sau pantofi cu câteva numere mai mari - aspect aparent minor, dar specific propagandei regimurilor autoritare, unde atenția la detalii este sacrificată în detrimentul imaginii de ansamblu: important este cadrul general, care trebuie să iasă bine, iar liderul suprem să arate impecabil.

Copiii aduși la întâlnirea cu Vladimir Putin au fost atent aranjați, dar se vede că unii au primit încălțăminte cu câteva numere mai mari. Foto: Profimedia
Copiii aduși la întâlnirea cu Vladimir Putin au fost atent aranjați, dar se vede că unii au primit încălțăminte cu câteva numere mai mari. Foto: Profimedia

Imaginile de la întâlnirea lui Vladimir Putin cu un grup de elevi - olimpici la mai multe discipline, potrivit Kremlinului - amintesc de cele ale lui Kim Jong Un, pe care propaganda de la Phenian îl prezintă, de asemenea, în cele mai bune ipostaze, alături de copii fericiți, muncitori fericiți, țărani fericiți. Și, mai ales, înconjurat de generali fericiți. Sau le trezesc un fior celor care au trăit pe viu, în urmă cu mai bine de trei decenii, vizitele lui Nicolae Ceaușescu în orașele țării, unde era întâmpinat cu flori și poezii patriotice de pionieri ai patriei. Bineînțeles, fericiți.

Copiii au venit la lecția predată de liderul de Kremlin îmbrăcați în uniformă școlară sau, o parte dintre ei, într-o uniformă care aparține unei grupări militare patriotice formată din școlari. Mișcarea Yunarmiya a fost creată de Ministerul Apărării din Rusia și beneficiază de sprijinul președintelui Putin. Scopul ei oficial este să crească interesul generației tinere pentru istoria și geografia Rusiei, pentru oamenii ei, pentru eroii și liderii ei militari.

În cazul unora dintre copiii care au asistat la prelegerea lui Putin se observă clar că sunt prea mici pentru pantofii sau bocancii pe care i-au primit, dar, fiind o lecție în clasă, nu pe terenul de instrucție, toată lumea a rămas încălțată.

Vladimir Putin le-a prezentat copiilor viziunea sa despre „operațiunea militară specială” din Ucraina, vorbind, fără să țină cont de vârsta auditoriului, despre lichidarea „enclavei antirusești” din Ucraina sau despre susținerea soldaților ruși care își riscă viața în Ucraina pentru a apăra Rusia. 

În viziunea lui Vladimir Putin, Ucraina este cea care a început războiul, în urmă cu opt ani, iar acum Rusia nu face decât să se apere și să restabilească pacea. 

Cât despre Ucraina, ea nu există.

„Nu a existat un astfel de stat. După revoluţia (bolşevică) din 1917 s-au creat tot felul de cvasistate, iar apoi, în timpul formării Uniunii Sovietice, a apărut şi Ucraina. Partidul Comunist, aflat atunci la putere, a creat republici unionale, transferând Ucrainei o parte semnificativă din teritoriile istorice ruseşti, inclusiv Donbas, deşi locuitorii din Donbas nu-şi doreau aceasta. Sunt documente care dovedesc acest lucru”, a afirmat Vladimir Putin în fața copiilor.

El le-a cerut copiilor să-i sprijine pe soldații ruși care luptă să-i protejeze pe locuitorii Donbasului și ai patriei-mamă, potrivit agenției Ria.

„Bineînțeles, merită tot sprijinul din partea societății. Este foarte important. Și din partea tinerilor. Pentru că băieții care luptă își riscă viața și mulți mor. Trebuie să înțeleagă pentru ce își dau viața - pentru Rusia și pentru oamenii care trăiesc în Donbas”, a mai afirmat Putin în fața copiilor

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...