Rusia le cere italienilor înapoi opere de artă împrumutate unor muzee

Data publicării:
Sanzioni Russia, l'Ermitage rivuole da Milano i capolavori prestati a Palazzo Reale e Gallerie d'Italia
Rusia a cerut unor galerii de artă din Italia returnarea unor opere de artă pe care le împrumutase. Foto: Profimedia Images

Două muzee din Milano vor restitui mai multe opere de artă împrumutate de la galerii din Rusia în urma solicitării pentru returnarea lor mai devreme decât fusese stabilit iniţial, au anunţat joi galeriile italiene, un nou semn al tensiunilor cauzate de invazia rusă în Ucraina, relatează AFP.

Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg a transmis o solicitare către Palazzo Reale din Milano în care cerea returnarea a două tablouri - între care „Tânără femeie cu pălărie cu pene” al pictorului veneţian Tiţian, împrumutat pentru expoziţia „Tiţian şi imaginea femeilor în Veneţia secolului al XVI-lea”.

„Cred că cele doua lucrări vor fi ridicate până la sfârşitul lunii martie”, a declarat directorul muzeului Domenico Piraina, adăugând că nu se poate opune cererii, conform Agerpres.

„Opera lui Tiţian este cu siguranţă importantă, însă expoziţia poate merge mai departe fără ea”, a mai spus el.

Expoziţia s-a deschis pe 23 februarie şi se va desfăşura până pe 5 iunie.

„Când am citit scrisoarea am simţit un gust amar pentru că cultura ar trebui protejată de război, însă sunt vremuri dificile”, a adăugat Piraina.

Gallerie d'Italia, care administrează un alt muzeu în Milano, a afirmat că a primit o cerere de restituire a 23 de lucrări din cele aproape 200 care fac parte din actuala expoziţie „Grand Tour. Visul Italiei de la Veneţia la Pompei”, împrumutate de la trei muzee ruseşti.

„Vor fi returnate înainte de închiderea expoziţiei, pe 27 martie", a spus un purtător de cuvânt al băncii Intesa Sanpaolo care deţine colecţia de la galerie şi alte doua locaţii din Napoli şi Vicenza.

Fundaţia Fendi din Roma şi un alt muzeu din oraşul Udine au primit solicitări similare.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este vârsta maximă până la care poți conduce în România? Ce prevede Codul Rutier
Digi FM
Ceasul purtat de Mark Zuckerberg a devenit viral. Cât costă și de ce este extrem de rar
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Salarii generoase în Europa: câștigurile pot ajunge la 9.000 de euro pe lună. Ce se caută
Newsweek
Când intră pensia în ianuarie pe card: vineri sau luni? Informații contradictorii din Casa de Pensii
Digi FM
Tudor Chirilă, convins de o prezentatoare TV să-și cumpere o casă veche pe lângă Sibiu. FOTO după...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...