Guvernatorul republican al Floridei Ron DeSantis îşi continuă reforma foarte conservatoare a învăţământului public printr-un nou program care abordează «binefacerile sclaviei», relatează The Guardian. În documentul de peste 200 de pagini se arată că sclavia le-a permis afroamericanilor să dezvolte competențe de care, în anumite situații, se puteau folosi în propriul beneficiu.
Ron DeSantis a impus în această reformă programele ”Don’t say gay”, care interzice discuţii în clasă, la grădiniţă şi în şcoala primară, despre orientarea sexuală sau identitatea de gen şi ”Stop Woke Act”, care vizează interzicerea de a preda teoria critică a rasei.
Consiliul Educaţiei din Florida a validat miercuri o nouă reglementare cu privire la predarea istoriei afroamericanilor, un nou program care prezintă «binefacerile sclaviei».
În acest document de 216 pagini se arată că sclavia le-a permis afroamericanilor "să dezvolte competenţe care, în anumite cazuri, puteau fi aplicate în beneficiul lor personal".
Noul program abordează şi violenţe comise de către persoane de culoare în anumite revolte etnice, precum cea de la Altanta din 1906, care s-a soldat cu moartea a cel puţin 12 afroamericani, sau masacrul de la Tulsa din 1921, soldată cu moartea a cel puţin 100 de afroamericani.
Această reformă a fost atacată de către vicepreşedinta americană Kamala Harris, care a catalogat inițiativa drept «o istorie revizionistă» și a denunțat-o la organizația afroamericană Delta Sigma Theta din Washington.
Ea a denunţat această decizie şi vineri, la Jacksonville, în Florida.
”În întreaga lume, oamenii ne ştiu istoria (...), iar noi ne vom trimite copiii în lume fără să-şi ştie propria istorie?”, a denunţat ea.
Un sindicat din Florida, Florida Education Association, cu peste 150.000 de membri, a atacat acest program, pe care l-a catalogat drept ”un deserviciu adus elevilor din Florida” şi un ”mare pas înapoi”.
Editor : Andreea Smerea