Rebelii Houthi amenință să arunce comerțul global în haos. SUA pregătesc o „armadă” internațională care să apere Marea Roșie

Data publicării:
Distrugătorul USS Carney în timpul exercițiilor militare din Marea Mediterană
SUA au anunțat săptămâna aceasta că au lansat operațiunea Prosperity Guardian, după ce militanții Houthi din Yemen au atacat mai multe vase comerciale în Marea Roșie. Foto: Profimedia Images

SUA organizează o „armadă” internațională pentru a-i descuraja pe militanții Houthi din Yemen, susținuți de Iran, să atace vasele care traversează Marea Roșie – una dintre cele mai importante rute maritime pentru comerțul global, scrie Politico.

Atacurile cu drone și rachete lansate de gruparea Houthi au venit ca o reacție la războiul din Gaza dintre Israel și Hamas, dar acum sunt temeri tot mai mari că întreaga economie a lumii ar putea fi perturbată din cauză că vasele comerciale sunt forțate să găsească rute ocolitoare.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a transmis marți în timpul unei videoconferințe cu 43 de țări, UE și NATO că „atacurile au afectat deja economia globală și vor continua să amenințe transportul maritim de mărfuri dacă comunitatea internațională nu se reunește pentru a aborda problema în mod colectiv”.

SUA au anunțat săptămâna aceasta că au lansat operațiunea Prosperity Guardian la care ar trebuie să participe Marea Britanie, Bahrain, Canada, Franța, Italia, Olanda, Norvegia, Seychelles și Spania. Madridul, însă, a declarat că nu va participa.

Militanții Houthi au răspuns imediat: „Chiar dacă America reușește să mobilizeze întreaga lume, operațiunile noastre militare nu se vor opri decât dacă crimele de genocid din Gaza se vor opri și populației asediate i se va permite accesul la alimente, medicamente și combustibil”, a transmis Mohammed Al-Bukaiti, membru al biroului politic al Ansar Allah, într-o postare pe X (Twitter).

Cine sunt Houthi și de ce atacă vasele din Marea Roșie?

Grupul islamist șiit face parte din așa-numita „axă a rezistenței” împotriva Israelului și este înarmat de Teheran. Cu ajutorul Iranului, militanții au lansat atacuri directe înspre Israel de la începutul războiului din Gaza, folosind rachete și drone, pe care le-au ațintit asupra stațiunii Eilat de pe litoralul din nordul Mării Roșii.

Gruparea Houthi este implicată în războiul civil de lungă durată din Yemen și se luptă împotriva unei forțe de intervenție condusă de Arabia Saudită care îi susține pe adversarii din Yemen ai militanților.

După ce au lansat drone și rachete de croazieră asupra Israelului, rebelii și-au mutat ținta asupra vaselor comerciale care ei susțin că ar avea legătură cu Israelul. Houthi au lansat în total în jur de 100 de drone și rachete balistice împotriva a 10 vase comerciale, potrivit declarației făcute marți de Departamentul american al Apărării.

De ce este Marea Roșie atât de importantă?

Între 12% și 15% din comerțul global utilizează această rută, ceea ce reprezintă 30% din traficul global de containere. Între 7-10% din petrolul lumii și 8% din gazul natural lichefiat este transportat pe această rută.

Devierea vaselor de transport pe ruta care ocolește Africa presupune întârzieri de până la două săptămâni, ceea ce creează costuri adiționale și aglomerații în porturi.

Ce face Occidentul ca să rezolve problema?

Peste weekend, distrugătorul american USS Carney și cel britanic HMS Diamond au doborât mai mult de 10 drone lansate de Houthi. La începutul lunii, fregata franceză Languedoc a interceptat și ea trei drone folosind inclusiv rachete sol-aer Aster 15.

Acum, Washingtonul încearcă să conducă o operațiune internațională de sporire a eforturilor de combatere a grupului susținut de Iran.

Cine ia parte la operațiunea de apărare a comerțului prin Marea Roșie?

Marea Britanie a trimis distrugătorul HMS Diamond, iar Italia a fost și ea de acord să se alăture misiunii prin trimiterea fregatei Virginio Fasan.

Franța nu a anunțat dacă va participa sau nu, dar ministrul forțelor armate franceze, Sebastien Lecornu, a spus că inițiativa este „interesantă” și că „Franța are deja o prezență puternică în regiune”.

Spania, însă, care a fost prezentată de americani drept una dintre participante, a spus că va lua parte la operațiune dacă NATO sau UE decid să facă acest lucru și nu o va face în mod „unilateral”.

Cine nu ia parte la acțiuni?

Aliații din Orientul Mijlociu ai Statelor Unite se arată reticenți să participe la operațiune. „Unde este Egiptul? Unde este Arabia Saudită? Unde sunt Emiratele Arabe Unite?” s-a întrebat și Bradley Bowman, directorul Centrului pentru Puterea Militară și Politică, care face parte din Fundația pentru Apărarea Democrațiilor de la Washington.

Bowman a avertizat că Iranul încearcă prin intermediul militanților Houthi să creeze diviziuni în rândul statelor occidentale și a aliaților lor regionali și să înrăutățească tensiunile apărute în jurul războiului Israel-Hamas.

China are și ea o bază militară navală în Djibouti, dar nu face parte din coaliția condusă de SUA.

Ceea ce se întâmplă acum nu reprezintă o „perturbare totală” a comerțului prin Marea Roșie, ca cea provocată de vasul Ever Given care a blocat mai multe zile Canalul Suez. Totuși, specialiștii se tem că situația ar putea degenera într-o blocadă a canalului din cauza rebelilor Houthi care au o agendă foarte clară.

Doborârea dronelor lansate de Houthi este în sine o operațiune foarte costisitoare. O rachetă Aster 15 costă peste 1 milion de euro, în timp ce o singură dronă iraniană Shahed, precum cele folosite cel mai probabil de rebelii din Yemen, costă doar 20.000 de dolari.

„Când ucizi un Shahed cu un Aster este de fapt un Shahed care ucide un Aster”, a spus șeful statului major al Apărării din Franța, generalul Thierry Burkhard, într-o conferință organizată luna aceasta la Paris. Însă, dacă o dronă ar lovi un vas comercial sau o navă de război, costul ar fi mult mai mare.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
S-a născut în închisoare, iar acum doctorii i-au mai dat o lună de trăit. Băiatul suferă de...
Digi FM
Mircea Bravo, adevărul despre câți bani câștigă din Youtube și Facebook
Pro FM
Managerul lui John Legend rupe tăcerea. Experiența „terifiantă” pe care a avut-o la una dintre petrecerile...
Film Now
Semnele timpurii de demență date de Bruce Willis nu au fost luate în seamă: "Nici într-un milion de ani nu...
Adevarul
Scapă de colesterol cu patru alimente și secretul celor 150 de minute
Newsweek
Cine a luat 60 lei în plus la pensie și în octombrie? De ce alți 2000000 pensionari nu au luat nimic
Digi FM
Reacția cântăreței Irina Rimes după ce mai mulți influenceri au luat bani ca să-l promoveze pe rivalul Maiei...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
“Acum ar fi scandalos”. Ce i-a cerut managerul lui Reese Witherspoon să facă pentru a primi rolul din “Blonda...
UTV
Bradley Cooper si Irina Shayk au sarbatorit Halloweenul alaturi de fiica lor in varsta de 7 ani