Reacția Kremlinului la vizita neanunțată a cancelarului german Olaf Scholz în Ucraina

Data publicării:
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a anunţat, luni, că nu are „aşteptări” speciale de la vizita cancelarului german Olaf Scholz în Ucraina, într-o perioadă de speculaţii privind lansarea unui eventual proces de pace, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Nu aş spune că avem aşteptări de la această vizită. Urmărim toate contactele” diplomatice, a declarat presei purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

„Germania îşi menţine linia sa de susţinere necondiţionată faţă de Ucraina”, a mai spus el, salutând, pe de altă parte, reluarea contactelor lui Olaf Scholz cu preşedintele rus Vladimir Putin.

Cancelarul german Olaf Scholz efectuează luni o vizită neanunţată la Kiev, prilej cu care a anunţat un ajutor militar de 650 de milioane de euro şi a promis că ţara sa va rămâne cel mai mare susţinător al Ucrainei în Europa.

Vizita, a doua de la declanşarea invaziei Rusiei din Ucraina în urmă cu aproape trei ani, semnalează sprijinul Berlinului într-un moment de incertitudine înainte de revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump şi în contextul în care forţele ruse avansează constant în teren.

Scholz va purta discuţii cu preşedintele Volodimir Zelenski, care încearcă să convingă NATO să invite Ucraina să adere la Alianţă cu prilejul unei reuniuni de la Bruxelles din această săptămână.

Vizita i-ar putea oferi cancelarului german prilejul de a-şi întări bilanţul în materie de politică externă, într-un moment în care este angrenat într-o luptă politică pentru realegere în scrutinul anticipat din februarie anul viitor, după ce coaliţia sa s-a prăbuşit în noiembrie, comentează Reuters.

Între timp, cancelarul german se află sub presiune atât din partea celor care susţin că nu face suficient pentru a ajuta Ucraina, cât şi, de partea cealaltă, a alegătorilor care vor ca Germania să nu mai trimită arme şi ajutor Ucrainei.

Deşi a afirmat în mod repetat că Germania este al doilea cel mai mare furnizor de arme pentru Ucraina după SUA, Scholz a refuzat să trimită rachete de croazieră Taurus Kievului, de teamă că acest lucru i-ar putea atrage ţara într-un conflict direct cu Rusia.

De asemenea, el i-a iritat pe aliaţi, între care şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru că a discutat la telefon în noiembrie cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru prima dată după aproape doi ani, unii critici afirmând că a vizat un câştig electoral pe plan intern.

„Germania va rămâne cel mai puternic susţinător al Ucrainei în Europa”, a postat Scholz pe X, adăugând că va anunţa la întâlnirea cu Zelenski trimiterea de „echipament militar suplimentar de 650 de milioane de euro, care va fi livrat în decembrie”.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...