Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat vineri că va avea în curând o nouă întâlnire cu omologul său chinez Xi Jinping, a doua din acest an, după vizita efectuată în martie de preşedintele chinez la Moscova, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
„Vom avea destul de curând evenimente, şi va fi o întâlnire cu preşedintele Republicii Populare Chineze”, Xi Jinping. „El mă numeşte prietenul lui şi sunt bucuros să-l numesc prietenul meu, întrucât el face mult pentru dezvoltarea relaţiilor ruso-chineze”, a declarat Putin la un eveniment ocazionat de începerea anului şcolar în Rusia.
Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, a declarat în luna iulie că Putin intenţionează să viziteze China în octombrie, cu ocazia forumului „O centură, un drum” (Belt and Road). Iniţiativa Chinei „O centură, un drum”, sau Noul drum al mătăsii, are ca obiectiv deschiderea de noi conexiuni comerciale pentru companiile chineze şi se bazează în special pe realizarea unor mari proiecte de infrastructură.
În timpul vizitei efectuate de către Xi Jinping la Moscova în martie cei doi şefi de stat au încheiat un „parteneriat fără limite” între ţările lor, deşi nu au fost făcute publice detalii concrete, şi au împărtăşit o viziune comună asupra unei lumi multipolare ca o contrapondere a unipolarismului susţinut de Occident, mai ales de SUA.
În perioada scursă de la lansarea invaziei ruse în Ucraina, Beijingul a căutat să menţină o poziţie echilibrată. Astfel, nu a condamnat explicit această invazie, dar a fost receptiv la cererile Occidentului de a nu furniza arme Rusiei, criticând în schimb sancţiunile occidentale împotriva acesteia.
Editor : A.C.