Procurorul militar şef al Ucrainei, Anatoli Matios, a cerut - duminică - convocarea unei reuniuni de urgenţă a conducerii Ministerului de Externe, Statului Major al armatei, Serviciului militar de informaţii şi Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) în legătură cu difuzarea pe internet a unei înregistrări video în care România ar anexa partea ucraineană a Bucovinei după declanşarea de către Rusia a unui război pe scară largă împotriva Ucrainei, informează agenţia de presă ucraineană Unian şi portalul local de limbă rusă Vesti.ukr.
Potrivit procurorului, în înregistrarea video difuzată pe Youtube se observă încălcarea integrităţii teritoriale a statului ucrainean.
"Vă informez - chiar mâine voi depune personal la Registrul unic de anchete preliminare datele privind pregătirea (de persoane subînţelesee, dar neindentificate încă din punct de vedere procedural) pentru comiterea unor infracţiuni deosebit de grave care afectează integritatea teritorială a statului ucrainean. În legătură cu datele expuse în materialul respectiv, voi organiza marţi o întâlnire cu conducerea Ministerului de Externe, a Statului Major General, a Serviciului militar de informaţi, a Serviciului de Informaţii Externe, precum şi cu şeful interimar al SBU. Toţi vor primi instrucţiuni legale în conformitate cu procedurile penale", a declarat el într-o postare pe Facebook, citată de agenţiile de presă ucrainene.
"Statul ucrainean (deşi slab pentru cineva) - Există (a scris el cu majusculă)! Vom lupta pentru el", a avertizat Matios.
Înregistrarea video, de şapte minute, realizată la nivel de amatori, sub denumirea de "Războiul româno-ucrainean din 2022", a fost postată pe YouTube pe 26 mai, notează Unian, fără să ofere precizări despre cine sunt autorii acestei "diversiuni".
În ea se arată cum, în 2022, după intensificarea acţiunilor militare în estul Ucrainei, care s-ar putea extinde până la o ofensivă globală a forţelor de ocupaţie ruseşti, România ar putea să ocupe regiunea Cernăuţi şi o parte a regiunii Odesa pentru a-şi apăra cetăţenii, notează Unian. Până în prezent, înregistrarea a colectat deja 3.300 de vizualizări.
Presa din Ucraina menţionează că acest video a fost creat special pentru a tensiona relaţiile bilaterale, unii experţi declarând că astfel de provocări informaţionale sunt în stilul Moscovei, notează Bucpress.
Sursa: Agerpres