Proteste masive în Argentina. „Traversăm o furtună”

Data publicării:
argentina

Câteva zeci de mii de persoane au manifestat luni, la Buenos Aires, contra măsurilor de austeritate promovate de preşedintele argentinian Mauricio Macri şi încheierii unui acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), relatează AFP, citată de Agerpres.



„Suntem aici pentru a spune «nu» FMI şi pentru a nu ne abandona resursele'', a declarat pentru AFP unul dintre manifestanţi, Norberto Marasco.

Asociaţii ale apărătorilor drepturilor omului, sindicate şi partide politice de opoziţie au participat la acest marş - organizat în ziua marcării independenţei Argentinei - pentru a denunţa politicile promovate de regimul Macri, într-o perioadă marcată de încetinirea creşterii economice şi de inflaţie.

În luna iunie, FMI a acordat un credit în valoare de 50 de miliarde dolari Argentinei.

Preşedintele Mauricio Macri a recunoscut luni dificultăţile economice şi sociale prin care trece Argentina. „Traversăm o furtună care este consecinţa a numeroase circumstanţe'', a declarat şeful statului argentinian. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Comoara energetică a Balcanilor care stârnește Rusia și SUA. Unde zac îngropate peste două miliarde de euro
Digi FM
Ce pensie are Angela Merkel, după 16 ani la conducerea Germaniei
Pro FM
Fostul bodyguard al lui Whitney Houston, tentat să „renunțe la tot” de dragul cântăreței: „Siguranța ei era...
Film Now
Hugh Jackman, alături de fiul său, în vacanță, în Australia. Copiii actorului încearcă să se adapteze la noua...
Adevarul
Un șofer a urcat cu un BMW pe pârtie, la Borșa. Reacția internauților: „Întrebarea e ce caută oamenii cu...
Newsweek
Cu câți bani se încarcă voucherul de alimente în 2025? Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Kevin Sorbo, protagonistul serialului Hercule, spune că a fost pus pe "lista neagră" de la Hollywood din...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025