Ucrainenii îşi vor crea propriul miracol de Crăciun, arătând că vor rămâne neînvinşi în ciuda atacurilor ruseşti care au aruncat milioane de oameni în întuneric, a declarat, sâmbătă, preşedintele Volodimir Zelenski într-un mesaj video.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Vorbind la zece luni după ce Rusia a declanşat un război care a ucis zeci de mii de oameni şi a strămutat milioane, Zelenski a spus că, dacă libertatea a venit cu un preţ ridicat, sclavia ar costa şi mai mult.
„Am îndurat la începutul războiului - am rezistat la atacuri, ameninţări, şantaj nuclear, teroare, lovituri cu rachete. Vom rezista şi în această iarnă, pentru că ştim pentru ce luptăm”, a declarat el.
Zelenski a făcut aceste declaraţii într-un mesaj video către ucrainenii care sărbătoresc Crăciunul în decembrie. Majoritatea ucrainenilor sunt creştini ortodocşi de rit vechi şi marchează această ocazie la începutul lunii ianuarie.
Atacurile neîncetate ale rachetelor şi dronelor ruseşti din octombrie au provocat daune masive sistemului de generare a energiei electrice, lăsând în mod regulat marile oraşe fără apă şi căldură.
„Chiar şi în întuneric complet, ne vom găsi unul pe altul pentru a ne îmbrăţişa strâns. Iar dacă nu există căldură, ne vom îmbrăţişa mult timp pentru a ne încălzi”, a spus el. „Vom zâmbi şi vom fi fericiţi, ca întotdeauna. Există o singură diferenţă - nu vom aştepta un miracol, deoarece îl creăm noi înşine”.
Clipul, care a durat puţin sub nouă minute, a fost filmat în aer liber, noaptea, cu doar câteva lumini albe şi un pom de Crăciun în fundal.
Zelenski a subliniat că trupele ucrainene luptau în estul regiunii Donbas, în timp ce alţii trăiau în exil în ţară şi în străinătate după ce au fugit de ruşi.
„Ne luptăm cu ei de mai bine de 300 de zile şi opt ani. Le vom permite să obţină ceea ce vor?”, a spus el, referindu-se la ocuparea Crimeei de către Rusia în 2014.
Editor : Adrian Dumitru