Prima Doamnă din Haiti, Martine Moise, care a supravieţuit atacului armat în care preşedintele Jovenel Moise a fost ucis, se află în stare critică, a anunțat ambasadorul haitian în SUA, care a adăugat că se fac eforturi pentru ca ea să fie transportată la Miami, în statul american Florida, pentru tratament.
„Se află într-o stare stabilă, dar critică”, a declarat presei ambasadorul Bocchit Edmond, la câteva ore după ce atacatori înarmaţi l-au împuşcat mortal pe preşedintele Jovenel Moise şi au rănit-o pe soţia sa, Martine Moise, la reşedinţa lor privată în cursul nopţii.
„Se fac eforturi pentru a o transporta la Miami pentru a fi tratată”, a adăugat ambasadorul, citat de Reuters.
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, a declarat anterior că SUA sunt alături de haitieni după această „crimă oribilă” şi sunt gata să furnizeze orice asistenţă necesară.
Editor : A.P.