Un avion de linie al companiei americane Spirit Airlines cu destinaţia Port-au-Prince, în Haiti, a fost lovit de tiruri cu arme de foc şi redirecţionat spre ţara vecină Republica Dominicană, a anunţat luni compania aeriană, precizând că există un „rănit uşor”, transmite AFP și Agerpres.
Avionul, care decolase din Fort Lauderdale, Florida, a fost redirecţionat spre Santiago, unde o inspecţie ''a dezvăluit dovezi de deteriorări ale aparatului compatibile cu tiruri de arme de foc'', a informat compania.
Potrivit Reuters, aceasta a anunţat că un însoţitor de bord a fost rănit.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cotidianul Miami Herald a relatat că însoţitorul de bord a fost zgâriat de un glonţ. Niciunul dintre pasageri nu a fost rănit.
Toate zborurile de pe şi spre aeroportul Toussaint Louverture din Port-au-Prince au fost suspendate, a mai scris Miami Herald.
Spirit Airlines, companie low cost, deserveşte Haiti, ţară săracă din Caraibe devastată de violenţa bandelor.
Editor : A.P.