Președintele Cehiei, Milos Zeman, a fost externat din spital după mai mult de șase săptămâni, 46 de zile, a anunțat Spitalul Central Militar din Praga, joi, conform Reuters.
Președintele ceh, în vârstă de 77 de ani, a fost internat în 10 octombrie din cauza unor complicații ale unei boli cronice, despre care administrația prezidențială cehă a refuzat să vorbească, însă care a fost confirmată de medici ca fiind o problemă a ficatului.
Zeman a intrat în spital la puțin timp după alegerile parlamentare, pierdute de premierul în funcție, un aliat al președintelui, Andrej Babis. După internare, el a fost transferat într-o secție de terapie intensivă, iar medicii spuneau atunci că starea sa este incertă.
Atunci, parlamentul se pregătea să dezbată declararea sa ca inapt pentru funcție, însă după mai multe săptămâni, starea sa s-a îmbunătățit.
Zeman a anunțat că va pune în aplicare rezultatul alegerilor vineri și că îl va numi în funcția de prim-ministru pe liderul coaliției câștigătoare, Peter Fiala.
Spitalul a transmis și că președintele a decis să-și continue tratamentul la reședința prezidențială de la Lany, la vest de Praga, în ciuda recomandărilor medicilor de a rămâne în spital.
Pe parcursul mandatelor sale, Zeman a încercat îmbunătățirea relațiilor cu Rusia și China, însă încercările sale nu au avut prea mult succes. Guvernul care urmează să fie învestit care în program întărirea orientării pro-Occidentale a țării și accentuarea relațiilor cu democrații, precum Taiwan, în dauna Chinei.
Editor : Adrian Dumitru