Președintele Cehiei a ieșit de la Terapie Intensivă. Senatorii se pregăteau să-l declare inapt pentru funcție

Data publicării:
milos zeman iesind in septembrie din spital in scaun cu rotile
Milos Zeman este internat la terapie intensivă din 10 octombrie. Foto: Profimedia

Președintele Cehiei, Milos Zeman, a ieșit din secția de Terapie Intensivă în care fusese internat la un spital din Praga, după mai multe săptămâni și în mijlocul unui blocaj politic major, relatează Euronews.

Zeman a fost transferat într-o unitate de reabilitare, conform reprezentanților spitalului în care a fost tratat. Ieșirea lui de la ATI vine în contextul în care senatorii cehi iau în considerare să-l declare inapt pentru rămânerea în funcție.

„În opinia spitalului, dat fiind bolii mai vechi de care suferă preşedintele Zeman, prognosticul pe termen lung este extrem de incert şi astfel posibilitatea ca el să revină la lucru în următoarele săptămâni este evaluată ca improbabilă”, a spus preşedintele Senatului ceh.

„Parlamentul trebuie, de aceea, să ia în discuţie activarea clauzei constituţionale care delegă altor oficiali atribuţiile preşedintelui, inclusiv numirea unui nou şef de guvern după alegerile din 8-9 octombrie”, a adăugat el. 

Conform presei cehe, șeful statului ceh suferă de probleme grave ale ficatului. Zeman a fost spitalizat în 10 octombrie, la o zi după alegerile parlamentare și a stat trei săptămâni la ATI.

Medicii spun că situația de sănătate a lui Zeman s-a îmbunătățit și că acesta suferit din cauza problemelor de sănătate legate de „cunoscutele sale boli cronice”. Conform spitalului, Zeman a ajuns în această stare din cauza „consumului slab de fluide și nutrienți”.

Situația politică din Cehia a intrat într-un blocaj major după alegerile din 9 octombrie în care premierul populist Babis a fost înfrânt. Președintele Cehiei are prerogativa constituțională de desemnare a premierului țării, însă Zeman, aflat în spital, nu a putut să o îndeplinească în această perioadă.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
ADEVERINȚA care asigură o creștere de pensie la Mica Recalculare. Ce venituri nepermanente contează?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”