Video Premierul Norvegiei le-a explicat copiilor războiul din Ucraina: „Să vorbim unii cu ceilalți despre lucrurile de care ne temem”

Data actualizării: Data publicării:
Jonas Gahr Stoere
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Stoere Foto: Profmedia Images

Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Stoere, a făcut un gest mai puțin obișnuit printre politicieni, dar care arată cum ar trebui să funcționeze o bună comunicare publică în momente sensibile pentru mentalul colectiv. El a înregistrat un scurt discurs în care s-a adresat copiilor, pentru a le explica, în cuvinte simple, ce se întâmplă în Ucraina, dacă trebuie să se teamă și mai ales cum trebuie să se comporte.

Jonas Gahr Stoere a fost ministru de externe timp de șapte ani în guvernul condus de Jens Stoltenberg, actualul secretar general al NATO. Iată cum le-a spus copiilor, pe înțelesul lor, ce înseamnă un război:

„Dragi copii din Norvegia!

Trecem acum prin momente foarte speciale aici, unde trăim, în Europa. Rusia a atacat țară vecină, Ucraina, și acum acolo este război.

Vedem la TV, pe TikTok și Instagram imagini pe care n-am fi vrut să le vedem: bombardamente, case distruse și familii care trebuie să fugă. Este groaznic să vezi cum războiul are consecințe asupra oamenilor nevinovați și este și mai dureros să vezi că are consecințe asupra copiilor.

Știu că vă pasă de ceea ce se întâmplă în Ucraina și vorbiți despre asta la școală și acasă, înțeleg faptul că multora dintre voi le e frică și își pun întrebări.

Atât copiii, tinerii, cât și adulții nîntrebăm de ce a fost nevoie să se întâmple asta și ne întrebăm ce o să se întâmple în Ucraina mai departe. Și ne întrebăm ce o să însemne războiul pentru noi aici, acasă.

Nu am un răspuns la întrebările acestea, dar este important pentru mine să vă spun următoarele:

Nu este război în Norvegia. Norvegia este o țară sigură.

Noi, cei care conducem țara, facem tot ce putem pentru ca voi să fiți în siguranță și în același timp trebuie să îi spunem clar Rusiei  nu este permis să ataci alte țări.

Sunt reguli clare despre cum țările trebuie să se poarte una cu cealaltă exact așa cum sunt reguli despre cum noi, oamenii, trebuie să ne purtăm unii cu ceilalți. Iar să ataci o altă țară încalcă toate aceste reguli.

Norvegia are mulți prieteni cu care colaborează, în nordîn Europa și în restul lumii și suntem alături de ei în a acorda ajutor și sprijin Ucrainei.

Norvegia este membră în ceea ce se numește NATO. Asta înseamnă că suntem în aceeași echipă cu alte țări care și-au promis că se vor apăra una pe cealaltă dacă vor fi atacate și asta ne dă siguranță.

Și este, de asemenea, important de precizat că președintele Rusiei, Putin, este cel care a pornit războiul și este răspunderea lui tot ceea ce se întâmplă acum. Nu este vina rușilor.

Poate că asculți ceva ce vine din Rusia sau poate cunoști pe cineva care vine din Rusia, la școală sau în vecinătate. Vreau să spun că de ei trebuie să avem grijă acum. Cei mai mulți dintre oamenii care locuiesc acolo sau vin de acolo nu își doresc acest război. Ei își doresc să trăiască în libertate, așa ca mine și ca tine. Tachinarea și hărțuirea din cauza locului din care vii nu e niciodată ok. Și nici acum.

Acum este important să vorbim unii cu ceilalți despre lucrurile de care ne temem și despre imaginile pe care le vedem. Și chiar dacă pe tine nu te neliniștește un astfel de clip, îi poate neliniști pe alții, dacă tu distribui mai departe.

Dacă ți-e teamă sau ești îngrijorat, poți vorbi cu părinții tai, cu profesorul tău, cu asistenta medicală, antrenorul sau o altă persoana în care ai încredere.

Dragi copii din Norvegia,

Norvegia este în continuare una dintre cele mai sigure țări.

O să facem tot ce putem ca să ajutăm oamenii nevinovați din Ucraina și o să facem tot ce putem ca să fie pace în Europa. Și trebuie să reușim asta împreună”.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Devine obligatoriu pentru casele de schimb valutar și cazinouri: Schimbări radicale cu noi reguli împotriva...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei