Video Lupte de stradă în Rusia la -50 de grade între demonstranţii pro-Navalnîi şi poliţie. Cel mai amplu protest din ultimii ani

Data actualizării: Data publicării:
demonstraţii anti-Putin şi pro-Navalnîi în Rusia. Bătaie între demonstranţi şi poliţie
Bătaie între protestatari şi poliţie în Vladivostok. Foto: Profimedia Images

Poliţia din Rusia a arestat peste 3.000 de persoane la manifestaţiile organizate în întreaga ţară pentru eliberarea lui Alexei Navalnîi, principalului opozant al lui Vladimir Putin, arestat în urmă cu o săptămână, la revenirea în ţară, informează Agerpres. În Siberia, protestele s-au desfăşurat la -50 de grade Celsius.

Update 23:00  Zeci de mii de oameni au protestat sâmbătă în Rusia la apelul opozantului Alexei Navalnîi pentru a cere eliberarea sa. Au fost reţinute peste 2.500 de persoane şi au avut loc ciocniri în mai multe mari oraşe, inclusiv la Moscova.

Principalele proteste proteste au avut loc la Moscova şi Sankt Petersburg, fiecare cu câte 20.000 de participanţi, potrivit jurnaliştilor AFP. La rândul său, Reuters a estimat că la Moscova s-au adunat cel puţin 40.000 de persoane.

În capitală, forţele OMON au arestat 952 de persoane, potrivit ONG-ul specializat OVD Info, care a contabilizat în total 2.509 arestări în circa 100 de oraşe din Rusia. La Sankt Petersburg, unde au avut loc protestele de cea mai mare amploare după cele de la Moscova, au fost arestate 373 de persoane.

La Moscova, unii jurnalişti care relatau despre proteste au fost reţinuţi, fapt denunţat de Ambasada SUA.

Citiți și:  Proteste în Rusia. Moscova cere „explicații” Ambasadei SUA

Un protest de o amploare rară în Rusia ultimilor ani

Manifestaţii au avut însă şi în zeci de alte oraşe, o mişcare de o amploare geografică rară în istoria recentă a Rusiei.

Oamenii au scandat „Putin, hoţule!”, „Navalnîi, suntem cu tine” sau „Libertate pentru deţinuţii politici!”.

La Moscova, au avut loc ciocniri în mai multe rânduri în cursul după-amiezii, poliţiştii lovindu-i cu bastoane pe manifestanţi, în timp ce aceştia răspundeau cu bulgări de zăpadă şi alte proiectile.

Această mişcare de protest a avut loc cu câteva luni înainte de alegerile legislative prevăzute să aibă loc în toamnă, pe fondul scăderii popularităţii partidului la putere Rusia Unită. Au fost manifestaţiile cele mai importante din ultimii ani, notează AFP.

Iulia Navalnîia, soţia opozantului încarcerat, a fost arestată în timpul protestului de la Moscova, fiind eliberată câteva ore mai târziu.

Alte proteste şi arestări violente au avut loc în Extremul Orient rus, la Vladivostok şi Habarovsk. La Iakuţk, în Siberia, circa o sută de persoane au manifestat la minus 50 de grade Celsius.

Imaginile cu protestatari însângeraţi au circulat pe social media, amintind, potrivit Reuters, de represiunea din Belarus care a urmat după alegerile contestate de la 9 august.

În timpul protestelor au existat mai multe pene de funcţionare a telefoanelor mobile şi serviciilor de internet, potrivit site-ului de monitorizare downdetector.ru, o tactică folosită uneori de autorităţi pentru a împiedica comunicarea între protestatari.

Protestatarii au ajuns până la închisoarea unei este deținut Alexei Navalnîi

Update 20:20 Sute de protestatari au ajuns până la închisoarea unde este deținut Alexei Navalnîi, „Tăcerea Marinarului”. Forțele de securitate au reacționat brutal, bătându-i și arestându-i pe susținătorii opozantului. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Update 18:30 Soția lui Alexei Navalnîi, Iulia, a fost eliberată. În schimb, potrivit unor surse independente, în jur de 2.000 de protestatari, inclusiv minori, ar fi fost arestați. 

O jurnalistă ar fi fost bătută de forțele de ordine în Sankt Petersburg, în timp ce un alt ziarist a fost arestat.

Protestatari bătuți au fost și la Kazan, al optulea oraș ca mărime din Rusia, capitala Republicii Tatarstan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

La Moscova, forțele speciale OMON au intervenit în forță odată cu lăsarea serii și i-au împrăștiat pe protestatarii care se adunaseră în Piața Pușkin.

protestatar in moscova batut la manifestatia pro navalnii profimedia-0585541822
Poliția arestează un protestatar la demonstrația din 23 ianuarie 2021 din centrul Moscovei în favoarea liderului opoziției, Alexei Navalnîi, care este în detenție Foto: Profimedia

Update 16:00. Peste 1.000 de manifestanţi au fost arestaţi până în acest moment la protestele din ţară. La Moscova, 40.000 de oameni au ieşit în stradă să protesteze.

Soția lui Alexei Navalnîi a fost reținută

Update 15:29. Soţia lui Alexei Navalnîi, Iulia, a fost arestată de poliţie la Moscova, unde protestatarii au început deja să se adune în piaţa Puşkin.

Iulia Navalnîi a postat pe Instagram un selfie cu ea în duba poliţiei şi s-a scuzat pentru calitatea tehnică a fotografiei, realizate în „condiţii slabe de lumină”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cel puţin 15.000 de persoane au participat până acum la protestele organizate în Extremul Orient al Rusiei şi în Siberia, informează presa locală.

Pe Twitter şi reţelele sociale au început să apară tot mai multe imagini ale protestelor şi acţiunile violente ale forţelor de ordine.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Protestele au început şi în oraşul Ekaterinburg, unde demonstranţii au ieşit în stradă în ciuda temperaturilor scăzute, de -30 de grade Celsius.

Lupte între demonstranţii pro-Navalnîi şi poliţia din Rusia la demonstraţii de protest
Protest pro-Navalnîi în Habarovsk, Rusia. Foto: Profimedia Images

Până duminică la prânz (ora Moscovei), poliţia rusă a arestat 174 de demonstranţi în 25 de localităţi.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primele manifestaţii au avut loc sâmbătă în Extremul Orient rus, unde câteva mii de persoane au ieşit în stradă în Vladivostok şi Habarovsk, iar importante efective de poliţie au fost desfăşurate, potrivit susţinătorilor lui Navalnîi.

Poliţia arestează un demonstrant la protestele pro-Navalnîi din Habarovsk, Rusia.
Poliţia arestează un demonstrant la protestele pro-Navalnîi din Habarovsk, Rusia. Foto: Profimedia Images

În oraşul Iakuţk, în această dimineaţă a fost organizat un mic protest, în ciuda temperaturilor de -50 de grade Celsius, informează Moscow Times.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Din Moscova şi până la Vladivostok, echipa lui Navalnîi, care a fost otrăvit în august 2020 cu agent neurotoxic Noviciok, a difuzat apeluri la proteste în 65 de oraşe ruse.

La Moscova, unde mobilizarea opoziţiei este de obicei cea mai semnificativă, protestatarii urmează să se reunească la ora locală 14:00 (11:00 GMT) în piaţa Puşkin. Poliţia moscovită a promis deja că va reprima fără întârziere orice adunare neautorizată, iar primarul capitalei, Serghei Sobianin, a calificat protestele drept inacceptabile, în plină pandemie de coronavirus.

lupte între demonstranţii pro-Navalnîi şi poliţie la demonstraţiile de protest din Rusia
Protest pro-Navalnîi în Novosibirsk, Rusia. Foto: Profimedia Images

După otrăvire, Navalnîi a fost spitalizat la Berlin pentru tratament, iar săptămâna trecută, la întoarcerea la Moscova, a fost reţinut chiar pe aeroport.

Opozantul lui Putin se află acum în arest preventiv, în aşteptarea mai multor proceduri judiciare care îl vizează. Printre altele, autorităţile ruse au comunicat că el ar putea fi considerat vinovat de încălcarea condiţiilor de eliberare condiţionată în urma unei condamnări cu suspendare din 2014.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri