Poliția din Cehia a recomandat, luni, pentru a doua oară, punerea sub acuzare a prim-ministrului țării, Andrej Babis, într-un caz de fraudă cu subvenții europene, conform Euronews.
Procurorii din Praga au anunțat că au primit rezultatele actualizate la investigației poliției asupra presupusei implicări a lui Babis într-o fraudă cu subvenții de la UE în valoare de 1,6 milioane de euro. Acum, ei vor trebui să decidă dacă să îl pună sub acuzare sau dacă vor respinge cazul.
Polițiștii cehi au mai făcut această recomandare și în urmă cu doi ani, însă atunci procurorul a decis respingerea cazului. Ulterior, deciza a fost întoarsă de procurorul general, Pavel Zeman, care a spus că decizia a fost luată prea devreme și că la acel moment nu existau suficiente probe pentru respingerea cazului dar nici pentru declanșarea urmăririi penale. Procuratura va evalua din nou dosarul care are 34.000 de pagini.
Acuzația adusă lui Babis este că a transferat banii din subvenții europene pentru conglomeratul Agrofert, aflat în proprietatea sa, către rudele sale. Subvențiile erau menite pentru companii mici și mijlocii, iar Agrofert nu ar fi fost nici măcar eligibilă să le primească.
Babis neagă acuzațiile care i se aduc. În același timp, separat de acest caz, un raport publicat recent a concluzionat că Babis se află în conflict de interese în ce privește subvențiile acordate de UE companiilor care s-au aflat în proprietatea sa.
Editor : Adrian Dumitru