Poliția a alungat ultimii protestatari de pe podul Ambassador, punct cheie pentru comerțul transfrontalier între Canada și SUA

Data publicării:
podul Ambassador blocat de camioane
Poliția a alungat ultimii protestatari de pe podul Ambassador. FOTO: Twitter

Poliţia canadiană a alungat ultimii demonstranţi de pe podul Ambassador, un pod-cheie pentru comerțul transfrontalier între Canada și Statele Unite, a cărui blocare timp de o săptămână a avut consecinţe economice grave.

Podul Ambassador este acum pe deplin deschis, permiţând din nou libera circulaţie a comerţului între economiile canadiană şi americană.

Acest blocaj a avut consecinţe pentru industria auto de pe ambele părţi ale frontierei.

Serviciile de frontieră canadiene au transmis într-un tweet: "Operaţiunile frontaliere normale au fost reluate la podul Ambassador. Călătoriile neesenţiale nu sunt recomandate".

Poliţia canadiană a avut nevoie de două zile pentru a reuşi să evacueze podul blocat de lunea trecută de către manifestanţii împotriva măsurilor sanitare.

Sâmbătă, majoritatea camioanelor şi camionetelor au fost retrase de pe pod, însă câteva sute de manifestanţi refuzau să părăsească locul. Poliţia a anunţat că între 25 şi 30 de protestatari au fost arestaţi.

Washingtonul a exercitat o oarecare presiune asupra guvernului canadian, cerându-i săptămâna trecută să facă uz de "puterile federale" pentru a pune capăt unui blocaj cu "consecinţe serioase" asupra economiei americane, dată fiind importanţa schimburilor comerciale care implică acest pod.

Canada este zguduită de două săptămâni de o amplă mişcare de contestare a măsurilor sanitare: protestatarii ocupă străzile din centrul capitalei federale din 29 ianuarie şi mai multe axe frontaliere.

De la sfârșitul lunii ianuarie, Canada se confruntă cu proteste majore. Zeci de drumuri au fost blocate, iar în Ottawa a fost declarată stare de urgență. Oamenii sunt nemulțumiți de restricțiile anti-COVID, în special de obligativitatea vaccinării șoferilor de camion, pentru a trece granița dintre Canada și Statele Unite.

Protestele s-au extins rapid la granița cu Statele Unite, unde manifestanții au blocat mai multe puncte de trecere a frontierei. Și, deși poliția i-a evacuat pe oameni după emiterea unui ordin judecătoresc, demonstrațiile continuă.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...