Parlamentul din Finlanda a adoptat proiectul de lege care deschide calea aderării la NATO

Data publicării:
Parlamentarii filnlandezi votează legea care permite aderarea ţării la NATO pe 1 martie 2023.
Parlamentarii au aprobat adoptarea documentelor fondatoare NATO cu 184 de voturi pentru şi 7 împotrivă. Foto: Profimedia Images

Parlamentul de la Helsinki a adoptat miercuri proiectul de lege care deschide calea pentru aderarea Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică, informează Agerpres.

Prin adoptarea documentelor fondatoare ale Organizaţiei Atlanticului de Nord, Finlanda ar putea lua un avans faţă de Suedia vecină.

Atât Finlanda, cât şi Suedia se pregătesc pentru a deveni membre ale NATO şi au solicitat oficial acest lucru în mai 2022, punând astfel capăt deceniilor de neutralitate.

La Summitul de la Madrid din 28-30 iunie 2022, liderii ţărilor membre ale NATO au luat decizia de a invita Suedia şi Finlanda să adere la Alianţa Nord-Atlantică.

Protocoalele de aderare au fost semnate de cele 30 de state membre, dintre care 28 le-au şi ratificat. Doar Turcia şi Ungaria nu au ratificat deocamdată documentele, dar parlamentul de la Budapesta ar urma să se pronunţe prin vot în această lună, după ce a început miercuri deliberările.

Candidaturile celor două ţări nordice la Alianţa Nord-Atlantică sunt blocate însă de Ankara. Între altele, Turcia reproşează Suediei că adăposteşte militanţi şi simpatizanţi kurzi pe care Ankara îi califică drept "terorişti", în special pe membrii Partidului Muncitorilor din Kurdistan.

Deşi Finlanda şi Suedia au convenit să adere la alianţa militară occidentală împreună şi au subliniat constant această intenţie, poziţia dură a Turciei a alimentat speculaţii potrivit cărora Finlanda ar putea adera prima la NATO.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a reiterat marţi apelul către Turcia şi Ungaria de a accepta aderarea Suediei şi Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică şi a apreciat că cele două ţări nordice ar fi acum "într-o poziţie mult mai bună decât înainte de a prezenta cererea de aderare", întrucât "este de neconceput să existe vreo ameninţare contra Finlandei sau Suediei fără ca NATO să reacţioneze".

În urma începerii invaziei ruse în Ucraina în februarie anul trecut, Suedia şi Finlanda au prezentat o candidatură comună pentru a deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice, abandonând deceniile de nealiniere militară.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri