ONU: Campania mondială de vaccinare, cel mai mare test moral al timpurilor noastre

Data publicării:
glob pamantesc care este vaccinat cu o seringa
Rata de imunizare actuală la nivel global este de 6,24 milioane de doze de vaccin administrate pe zi. Foto: Getty Images

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a denunţat "naţionalismul în materie de vaccin şi acumularea de vaccinuri" de către ţările cele mai bogate, într-un comunicat dat publicităţii joi, exact la un an după declararea pandemiei de coronavirus, relatează DPA.

Lumea s-a confruntat în ultimul an cu un "tsunami de suferinţe" şi, în timp ce implementarea vaccinurilor aduce un pic de lumină la capătul tunelului, Guterres s-a declarat profund îngrijorat în legătură cu discrepanţele existente privind accesul la serurile împotriva COVID-19.

"Vedem numeroase exemple de naţionalism în materie de vaccin şi stocarea de vaccinuri de către ţările bogate, precum şi continuarea acordurilor bilaterale cu producătorii care subminează accesul tuturor" la seruri, a declarat secretarul general al ONU.

"Campania mondială de vaccinare reprezintă cel mai mare test moral al timpurilor noastre", a reiterat el, adăugând că multe ţări cu venituri mici nu au primit încă nicio doză de vaccin, în timp ce unele ţări mai bogate sunt pe drumul bun al imunizării întregii lor populaţii.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat o pandemie globală de coronavirus la 11 martie 2020.

Şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, s-a declarat şi el preocupat de inegalitatea în distribuirea vaccinurilor şi a avertizat în repetate rânduri că, dacă virusul se propagă rapid în unele părţi ale lumii, mutaţiile şi variantele sale pot reprezenta o ameninţare peste tot, scrie Agerpres.

COVAX - mecanismul privind accesul global la vaccinuri împotriva COVID-19 - urmează să furnizeze aproximativ 2 miliarde de doze de vaccinuri pentru ţările subdezvoltate până la sfârşitul anului 2021.

Până în prezent, 14,7 milioane de doze au fost furnizate în 22 de ţări prin intermediul Covax, a indicat pe Twitter directorul executiv al Gavi, Alianţa pentru vaccinuri.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul unde noaptea nu se sfârșește niciodată. Cum supraviețuiesc 2.000 de oameni în întunericul absolut timp...
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Pro FM
Taylor Swift, mai mult decât generoasă cu echipa care a ajutat-o în turneul care i-a adus miliarde. Cât a dat...
Film Now
Noi probleme de sănătate pentru Jamie Foxx. El a fost rănit după ce a fost prins într-o încăierare, chiar la...
Adevarul
Liderul rebelilor sirieni: Israelul „nu mai are scuze” să bombardeze Siria. Ce spune despre Rusia și Iran
Newsweek
DOCUMENT 100.000 pensii cresc până de Anul Nou. Care pensionari iau banii și despre ce sume e vorba?
Digi FM
Procesul care a şocat întreaga lume se apropie de final. Gisele Pelicot încă aşteaptă explicaţii: Nu îţi poţi...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Christina Applegate, despre primele semne de scleroză multiplă: „Îmi amintesc căderea”. Dezvăluirile...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...