Delegaţia cancelarului german Olaf Scholz, care se îmbarcase pe aeronava care trebuia să plece din Tel Aviv spre Cairo, a fost forțată să părăsească brusc avionul din cauza unei alarme de atac cu rachetă, informează marţi DPA, preluată de Agerpres.
Înainte ca aeronava să decoleze din Israel cu destinaţia Cairo, s-a auzit sunetul puternic al unor rachete pe aerodromul din Tel Aviv.
Cancelarul Olaf Scholz a fost condus cu maşina la o clădire, iar celorlalţi pasageri li s-a cerut să se întindă pe pistă.
După câteva minute, delegația germană și cancelarul Olaf Scholz au reuşit să urce la bordul avionului cu destinaţia Cairo.
Scholz s-a întâlnit cu premierul israelian Benjamin Netanyahu la Tel Aviv, înainte de a merge în Egipt unde se va întâlni cu preşedintele Abdel Fattah al-Sissi. Cancelarul german este primul șef al unui guvern european care a făcut o vizită după izbucnirea războiului dintre Israel și Hamas.
„Este important pentru mine să îmi exprim în mod concret solidaritatea (faţă de Israel) prin vizita mea", a precizat cancelarul german în cadrul unei conferințe de presă la Tirana, înainte de întâlnirea cu Netanyahu.
Editor : M.I.