O sută de reviste medicale avertizează într-un editorial cu privire la o amenințare nucleară "în creştere"

Data actualizării: Data publicării:
convoi de lansatoare de rachete nucleare rusesti
O sută de reviste medicale avertizează într-un editorial cu privire la o amenințare nucleară "în creştere". Foto: Profimedia

O sută dintre cele mai prestigioase reviste medicale din lume au lansat, joi, un apel comun şi rar întâlnit pentru acţiuni urgente în vederea eliminării armelor nucleare, calificând ameninţarea unei catastrofe nucleare drept „semnificativă şi în creştere”. Apelul vine după ameninţările voalate ale preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la posibila utilizare a armelor nucleare în Ucraina, după testele repetate cu rachete efectuate de Coreea de Nord şi după blocarea iniţiativelor de neproliferare.

„Pericolul este semnificativ şi în creştere”, scriu într-un editorial redactorii-şefi a unsprezece reviste medicale importante, printre care BMJ, Lancet, JAMA şi New England Journal of Medicine. „Statele înarmate nuclear trebuie să îşi elimine arsenalele nucleare înainte de a ne elimina pe noi”, subliniază editorialul.

„Faptul că toate aceste reviste importante au fost de acord să publice acelaşi editorial subliniază urgenţa extremă a actualei crize nucleare”, a declarat Chris Zielinski de la Asociaţia Mondială a Editorilor Medicali.

Editorialul a fost publicat în aceeaşi săptămână în care a avut loc la Viena o reuniune a comitetului pregătitor pentru o nouă revizuire a Tratatului ONU privind neproliferarea armelor nucleare (TNP), care a intrat în vigoare în 1970. O nouă revizuire - a zecea - a acestui tratat-cheie în 2022 nu a reuşit să producă o declaraţie comună, iar Statele Unite au dat vina pe „obstrucţionismul cinic” al Rusiei pentru acest eşec, scrie News.ro.

Tot duminică se împlinesc 68 de ani de la prima utilizare a armelor nucleare împotriva civililor, când Statele Unite au lansat o bombă atomică asupra oraşului japonez Hiroshima, la 6 august 1945.

„Orice utilizare a armelor nucleare „ar fi catastrofală pentru omenire”, subliniază editorialul. „Chiar şi un război nuclear "limitat", în care ar fi implicate doar 250 din cele 13.000 de arme nucleare din lume, ar putea ucide 120 de milioane de oameni şi ar putea provoca o perturbare climatică globală care ar duce la foamete nucleară şi la punerea în pericol a două miliarde de oameni”, se arată în apel.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Incendiu la Turnul Eiffel din Franța. 1200 de turiști, evacuați de urgență, ce a cauzat focul
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
Doi tineri români au vizitat Venezuela, țara în care salariul este de 3 dolari, iar un kilogram de pui costa...
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
„Obișnuiam să mint, spuneam că e la închisoare”. De ce fiul lui Denzel Washington nu voia ca lumea să știe că...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...