Poliția de Frontieră din Republica Moldova a identificat astăzi o rachetă într-o livadă din apropierea orașului Briceni, aflat în nordul ţării, la graniţa cu Ucraina, transmite agenţia Moldopres.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne din ţara vecină, racheta a fost descoperită de o patrulă a poliției de frontieră, care din cauza bombardamentelor rusești de astăzi, activa cu atenție sporită.
Astfel, în conformitate cu planurile de acțiune ale MAI, Poliția de Frontieră a intensificat patrulele și a ridicat gradul de atenție în zona comisariatelor Briceni și Ocnița.
În prezent, zona în care a fost descoperită racheta a fost izolată de patrule ale poliției și Poliției de Frontieră.
La fața locului sunt așteptate serviciile specializate ale MAI, ale pirotehniştilor și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Nu există momentan informaţii despre provenienţa rachetei.
Editor : D.R.