Noi tensiuni între Turcia și Grecia. Erdogan acuză Atena că provoacă NATO prin actele sale „ostile”

Data publicării:
Erdogan
Președintele turc, Recep Erdogan. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat Grecia că a vizat avioane turce cu sistemul său de apărare aeriană S-300, informează miercuri dpa.

Erdogan a acuzat Atena de un „act ostil” marţi seara, potrivit agenţiei de presă Anadolu. Potrivit președintelui turc, prin aceste acțiuni, Grecia a provocat NATO şi aliaţii săi.

Atena a respins aceste acuzaţii, scrie dpa, potrivit Agerpres.

Alături de alte agenţii de presă, Anadolu a relatat săptămâna trecută că avioane turce au fost „hărţuite” de sistemul de apărare al Greciei staţionat în Creta, citând Ministerul Apărării de la Ankara. Avioanele turce se aflau în spaţiul aerian internaţional, a precizat ministerul.

Luni, Ministerul Apărării al Greciei a ripostat, susţinând că sistemul său de apărare în chestiune nici nu a fost activat deocamdată, potrivit televiziunii de stat.

Relaţiile dintre cele două ţări se află în prezent la cel mai scăzut nivel din cauza unei serii întregi de conflicte, dintre care cel mai important este generat de acuzaţiile guvernului grec conform cărora Ankara încalcă în mod repetat spaţiul aerian al Greciei.

În ultimele luni, Turcia s-a plâns de acţiunile Greciei, care în opinia sa sunt provocatoare şi dăunează eforturilor de pace. Cei doi vecini, ambii membri ai NATO, au neînţelegeri vechi privind frontierele lor maritime şi aeriene, ceea ce a determinat forţele aeriene să efectueze patrule şi misiuni de interceptare aproape zilnice, în principal în jurul unor insule greceşti apropiate de coastele Turciei.

Atena acuză Ankara că survolează insulele greceşti. În schimb, Turcia afirmă că Grecia staţionează trupe pe insule din Marea Egee şi că încalcă astfel tratate de pace semnate după cele două războaie mondiale.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri