Video Alegeri în Moldova: Cum a fost influențat votul în Transnistria. Caz de corupere sub ochii unui jurnalist BBC

Data actualizării: Data publicării:
oameni la vot in republica moldova
Oameni într-o secție de votare din Republica Moldova. Foto: Profimedia

Un caz de corupere a votului organizat în regiunea transnistreană s-a petrecut chiar sub ochii jurnaliştilor BBC, alimentând acuzaţiile de fraudă în timpul referendumului şi alegerilor prezidenţiale din Moldova despre care a vorbit şi preşedinta Maia Sandu.

După ce a votat, o femeie a fost surprinsă întrebând observatorii electorali unde îşi poate primi banii, confirmând că i se promisese că va fi plătită pentru a participa la vot.

Duminică, BBC a descoperit dovezi privind cumpărarea de voturi la o secţie de votare pentru locuitorii regiunii separatiste moldoveneşti Transnistria - care este susţinută economic, politic şi militar de Rusia. Un producător BBC a auzit o femeie care tocmai îşi lăsase buletinul de vot în cutia transparentă întrebând un monitor electoral unde va fi plătită, scrie BBC.

Când jurnalistul a întrebat-o direct dacă i s-au oferit bani pentru a vota, ea a recunoscut fără scrupule. Era furioasă că un bărbat care o trimisese la secţia de votare nu-i mai răspundea la telefon. „M-a păcălit!”, a spus ea, dar nu a vrut să răspundă când a fost întrebată pentru cine a votat.

Pe lângă referendumul privind modificarea Constituţiei, moldovenii au votat duminică şi în cadrul alegerilor prezidenţiale din ţară. Voturile au fost considerate teste-cheie pentru ţară, care trebuie să aleagă între a continua pe drumul către UE sau a păstra legături strânse cu Rusia.

Maia Sandu a câştigat primul tur al alegerilor, dar cu o marjă mult mai mică decât se aştepta - 42% din voturi faţă de 26% pentru cel mai apropiat adversar al său - şi, prin urmare, se va confrunta acum cu un al doilea tur dificil la începutul lunii noiembrie, în care adversarii săi se vor uni probabil împotriva ei, scrie BBC.

Ea a acuzat „grupuri criminale” că au lucrat împreună cu „forţe străine” folosind bani, minciuni şi propagandă pentru a influenţa votul. Sandu a mai spus că guvernul său are „dovezi clare” că 300.000 de voturi au fost cumpărate, ceea ce ea a numit „o fraudă de o amploare fără precedent”.

Comisia Europeană denunţă un „amestec fără precedent” al Rusiei în referendumul şi alegerile din R. Moldova

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) şi primul tur al alegerilor prezidenţiale moldovene s-au desfăşurat într-o atmosferă de „amestec fără precedent” al Rusiei, denunţă luni Comisia Europeană (CE), relatează AFP.

„Noi am arătat că votul a avut loc într-un context al unui amestec şi al unei intimidări fără precedent ale Rusiei (...) cu scopul de a destabiliza procesul democratic în Republica Moldova”, a declarat într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, un purtător de cuvânt al CE, Peter Stano.

Tabăra „nu” a dominat mult timp cursa, însă numărarea buletinelor din dispora a inversat tendinţa, iar Rusia evocă rezultate „greu de explicat”.

Referendumul privind înscrierea în Constituţie a obiectivului aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) a condus la rezultate exrem de strânse, potrivit unor rezultate aproape definitive, publicate luni de către Comisia Electorală.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri