Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a trimis o invitaţie oficială liderului nord-coreean, Kim Jong-un, pentru a vizita Rusia, conform consilierului de la Kremlin, Yuri Ushakov, scrie news.ro, care citează Reuters.
El a precizat că nu există alte planuri mai detaliate privind o întâlnire a celor doi lideri.
Conform agenţiei de stat nord-coreene KCNA, Putin i-ar fi trimis duminică lui Kim o scrisoare de felicitare pentru a marca aniversarea de 70 de ani de la crearea Coreei de Nord.
„Vă rog să acceptaţi sincerele mele felicitări cu ocazia aniversării a 70 de ani de la crearea Coreei de Nord şi remarc cu plăcere relaţiile de prietenie care există între Rusia şi Coreea de Nord”, a afirmat Putin în scrisoare.
Conform KCNA, Putin şi-a exprimat încrederea că Moscova şi Phenianul „vor asigura dezvoltarea unui dialog bilateral şi a unei cooperări constructive în diverse domenii.”