Vaccinul anti-COVID dezvoltat de compania chineză Sinopharm are o eficienţă de 86%

Data publicării:
Cercetător chinez cu o doză de vaccin anti-COVID-19
Vaccinul chinezesc anti COVID-19. Foto: Getty Images

Vaccinul anti-coronavirus dezvoltat de compania Sinopharm prezintă o eficienţă de 86%, spun cercetătorii din Emiratele Arabe Unite, unde au fost efectuate testele clinice.

Un nou concurent intră astfel în cursa globală a vaccinului care va sfârşi pandemia de COVID-19, relatează The Guardian, citat de Mediafax.

Chiar dacă incertitudinile care înconjoară compania farmaceutică Sinopharm, deţinută de statul chinez, nu încetează să circule, EAU intenţionează să folosească vaccinul pentru un program masiv de imunizare pe teritoriul ţării. Cercetătorii din Emirate au făcut în septembrie o serie de teste clinice cu ajutorul a 31.000 de voluntari din 125 de ţări.

Ministrul arab al sănătăţii a declarat că autorităţile au „evaluat analiza interimară a Sinopharm şi nu s-a descoperit niciun motiv de îngrijorare”, însă nu a făcut referire la efectele secundare ale vaccinului.

Spre deosebire de vaccinurile companiilor Pfizer/BioNTech şi Moderna, care trebuie depozitate la minus 70 grade Celsius şi, respectiv, minus 20 grade Celsius, vaccinul dezvoltat de Sinopharm poate fi transportat la temperaturi de 2-8 grade, un avantaj enorm pentru oamenii care trăiesc în zone fără electricitate.

Zilele trecute, gigantul farmaceutic AstraZeneca a anunţat un parteneriat cu Institutul Gamaleya din Moscova pentru a studia posibilele combinaţii dintre vaccinurile dezvoltate separat de grupurile de cercetători.

Anterior, oamenii de ştiinţă care au creat vaccinul Sputnik V au abordat compania anglo-suedeză pe Twitter în vederea unui parteneriat ce ar îmbunătăţi eficienţa şi siguranţa vaccinurilor.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri