Un nou vaccin i-ar putea ajuta pe oameni să scape de alergia la părul de pisică

Data publicării:
alergie par pisica
Primii pacienţi care vor participa la studiul clinic pentru dezvoltarea vaccinului împotriva alergiilor la părul de pisică au fost recrutaţi la spitalul Royal Brompton din Londra. Foto: Shutterstock

Compania farmaceutică franco-canadiană Angany a demarat un prim studiu clinic care are drept obiectiv testarea pe oameni a unui vaccin pentru tratarea alergiei la părul de pisică.

Vaccinul-candidat, denumit ANG-101, are la bază dezvoltarea unei ''bioparticule care imită forma şi mărimea unui virus şi a cărei suprafaţă este acoperită de mii de copii ale alergenului principal al pisicii, proteina Fel d1'', a explicat compania, scrie Agerpres, care citează AFP.

Primii pacienţi care vor participa la studiul clinic au fost recrutaţi la spitalul Royal Brompton din Londra.

Testat în prealabil pe animale, acest tratament a declanşat ''o producţie de anticorpi foarte puternică, capabilă să blocheze reacţia alergică'', a precizat pentru AFP cofondatorul Angany, Loic Faye.

Tratamentul actual împotriva alergiilor constă în injectarea unor doze în creştere din extrase de alergeni: este vorba despre desensibilizare, un proces lung şi nu întotdeauna eficient. Antihistaminicele sunt utilizate de asemenea pentru ameliorarea simptomelor asociate alergiilor.

''ANG-101 este primul dintr-un portofoliu de vaccinuri în dezvoltare care vizează alergiile majore de care suferă oamenii şi animalele de companie'', a subliniat la rândul său Louis-Philippe Vézina, preşedinte-director general al Angan, într-un comunicat.

Tehnologia a fost dezvoltată în Franţa, la Val-de-Reuil (nord-vest) de start-ul-ul francez Angany Genetics, creat în 2010 şi devenit Angany după ce a fost preluat de canadieni în 2017.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...