Ce vaccinuri sunt compensate şi care sunt condițiile pentru a beneficia de ele. Anunțul CNAS

Data publicării:
o femeie care așteaptă să fie vaccinată
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) prezintă condiţiile în care asiguraţii pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripţie electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Astfel, pentru mai multe categorii de persoane vaccinul gripal este compensat 100%. De asemenea, sunt gratuite şi vaccinurile pneumococic, meningococic, hepatitic B. CNAS a anunţat care sunt categoriile de populaţie care beneficiază de prescrierea, eliberarea şi decontarea în regim de compensare a medicamentelor imunologice folosite pentru producerea imunităţii active sau pentru prevenirea unor boli transmisibile. Unele dintre aceste vaccinuri sunt compensate 50% din preţul de referinţă, iar altele sunt compensate 100%, informează News.ro. 

  • Astfel, vaccinul gripal este compensat cu 50%, pentru persoanele între 45 şi 65 de ani, fără boli cronice. Acest vaccin este compensat 100% pentru: copii cu vârsta între 6 luni şi 19 ani, gravide, persoane cu vârsta între 19 şi 65 de ani cu boli cardiovasculare cronice;  boli respiratorii cronice;  boli renale cronice; boli hepatice cronice; boli neurologice cronice; boli metabolice; boli oncologice; boli autoimune; malformaţii congenitale; obezitate;  asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei; infecţie HIV/SIDA; terapie imunosupresoare;  transplant;  imunosupresie congenitală;  persoane cu vârsta de peste 65 de ani; personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar.
  • Vaccinul pneumococic este compensat 100% pentru: copii cu vârsta sub 19 ani, născuţi înainte de 1 octombrie 2017; persoane cu vârsta între 19 ani şi 65 de ani, cu: infecţie HIV/SIDA;  asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei;  siclemie; boli respiratorii cronice;  boli renale cronice;  implant cohlear, displazii congenitale ale urechii interne; fistule de lichid cefalo-rahidian;  boli oncologice;  terapie imunosupresoare;  transplant;  imunosupresie congenitală;  drenaj ventricular extern; diabet zaharat;  boli cardiovasculare;  hepatopatii cronice; leucemii, limfoame, mielom multiplu; persoane cu vârsta de peste 65 de ani; personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar;
  • Vaccinul meningococic este compensat 100% pentru următoarele categorii: persoane cu vârsta între 6 săptămâni şi 65 de ani, cu infecţie HIV/SIDA; asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei;  siclemie; implant cohlear, displazii congenitale ale urechii interne; fistule de lichid cefalo-rahidian;  boli oncologice; terapie imunosupresoare; transplant; imunosupresie; deficienţe persistente de componente ale complementului, pacienţi care primesc recomandarea de tratament cu inhibitori de complement (anticorpi monoclonali umanizaţi), de exemplu: pacienţii cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN), sindrom hemolitic uremic atipic (SHUa), miastenia gravis generalizată (MGg) şi tulburare din spectrul neuromielitei optice (TSNMO); persoane cu vârsta peste 65 de ani.
  • Vaccinul Papilomavirus (HPV) este compensat cu 50% pentru femei între 19 şi 45 de ani şi compensat 100% pentru tinere între 11 şi 19 ani.
  • Vaccinul diftero-tetanopertussis (tuse convulsivă) este compensat 100% pentru: gravide (se recomandă vaccinarea cu vaccin combinat difteric-tetanic-pertussis acelular — dTpa, adsorbit); rapel la fiecare 10 ani de la doza anterioară, pentru adulţi; Persoane cu transplant medular/de celule stem hematopoetice;  Persoanele fără titru detectabil de anticorpi (IgG) antipertussis.
  • Vaccinul hepatitic B este recomandat următoarelor categorii şi compensat 100%: persoane dializate nevaccinate înainte de 1995 sau pacienţi dializaţi cronic care necesită doze booster documentate serologic; persoane cu infecţie HIV/SIDA;  persoane cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană; persoane care beneficiază de terapie imunosupresoare;  contacţii direcţi ai cazurilor confirmate cu hepatită B; persoane cu hepatopatii cronice: hepatită C, ciroză, ficat nonalcoolic, hepatită autoimună, nivel persistent al ALT/AST de 2 ori mai mare decât normalul; persoane cu asplenie;  persoane din grupa de vârstă 19 - 59 de ani cu diabet zaharat; pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani recomandarea rămâne la latitudinea medicului curant; persoane cu boli ereditare predispozante pentru ciroza hepatică: boala Wilson, deficit de alpha-1 antitripsină, hemocromatoză; personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar nevaccinat sau cu nivel al Ac antiHBs mai mic de 10 UI, după 3 doze de vaccin hepatitic B.
  • Vaccinul varicelic este recomandat pentru persoanele fără titru detectabil de anticorpi (IgG) anti virus varicelic, aflate în anturajul apropiat al pacienţilor cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană şi este compensat 100%.
  • Vaccinul rujeolic, rubeolic, urlian este compensat 100% şi era recomandat pentru persoane cu transplant medular;  contacţii fără titru detectabil de anticorpi (IgG) anti virus rujeolos şi/sau anti virus rubeolos şi/sau anti virus urlian ai persoanelor cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.

 
Prescrierea vaccinurilor se efectuează conform protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, de medici de toate specialităţile aflaţi în contract cu o casă de asigurări de sănătate, în urma consultaţiei sau la externarea din spital, iar prescripţia medicală electronică pentru aceste medicamente este valabilă 30 de zile.
Administrarea vaccinurilor este realizată de medicii vaccinatori (medici de familie, epidemiologi, de boli infecţioase, pediatri sau medici din orice altă specialitate care au un atestat de vaccinologie) sau de farmaciştii vaccinatori în cazul vaccinului gripal.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut o întrerupere de sarcină în timpul...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie cu 800 lei mai mare pentru pensionarii cu un număr mic de ani munciți. Plățile se fac instant
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
ursula von der leyen, sefa comisiei europene
Ursula von der Leyen a acordat primul ajutor unui pasager care a suferit o urgenţă medicală în timpul...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Alec Baldwin, atacat dur de mama Halynei Hutchins, înainte de premiera „Rust”: „Am vrut să văd munca fiicei...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...