Un milionar care tranzacționa criptomonede a fost găsit dezmembrat într-o valiză

Data actualizării: Data publicării:
fernando
Fernando Pérez Algaba, milionar argentinian, a fost găsit dezmembrat într-o valiză FOTO: Instagram/ Fernando Pérez Algaba

Poliția a deschis o anchetă pentru crimă după ce rămășițele dezmembrate ale milionarului Fernando Pérez Algaba, de 41 de ani, dat dispărut luna aceasta, au fost descoperite de un grup de copii, în Argentina, în urmă cu câteva zile.

Cazul terifiant a ieșit la lumină după ce copiii au găsit o valiză roșie în timp ce se jucau lângă un râu care traversează orașul Ingeniero Budge, provincia Buenos Aires. În valiză erau mai multe părți dintr-un corp uman. Părinții copiilor au anunțat poliția din Buenos Aires. Criminaliștii care au sosit la fața locului au descoperit în valiză picioarele și antebrațul unui bărbat. Inspectând zona, în râu au găsit un braț întreg. Ulterior, autoritățile au descoperit capul și trunchiul, potrivit El País.

Fernando Pérez Algaba, milionar argentinian, a fost găsit dezmembrat într-o valiză FOTO: Instagram/ Fernando Pérez Algaba
Fernando Pérez Algaba, milionar argentinian, a fost găsit dezmembrat într-o valiză FOTO: Instagram/ Fernando Pérez Algaba

Criminaliștii au constatat că trupul fusese tranșat „cu grijă”, ceea ce sugerează că omorul a fost săvârșit de un profesionist. După autopsie s-a stabilit că victima fusese împușcată de trei înainte de a fi dezmembrată

Poliția a identificat victima după amprente și după tatuajele distinctive pe care le avea. Antreprenorul fusese dat dispărut cu câteva zile înainte de a fi găsit mort.

Fernando Pérez Algaba câștigase milioane de dolari închiriind mașini de lux și tranzacționând criptomonede. Era, de asemenea, foarte popular pe rețelele sociale, având aproape 1 milion de urmăritori pe Instagram.

În ultima perioadă, milionarul se mutase la Barcelona, dar revenise în Argentina natală de câteva zile. Algaba ar fi închiriat un apartament și ar fi trebuit să returneze cheile pe 19 iulie, dar asta nu s-a întâmplat și nici nu a mai răspuns la telefon, conform mărturiei proprietarului imobilului.

Poliția a arestat un suspect în legătură cu moartea lui Algaba. În timp ce motivul din spatele crimei rămâne deocamdată neclar, autoritățile suspectează că bărbatul a fost ucis din cauza numeroaselor sale datorii.

Cum a devenit cunoscut Fernando Pérez Algaba

Fernando Pérez Algaba era cunoscut în Argentina, mai ales în mediul online. A acordat și mai multe interviuri pentru presă, ocazie cu care a spus că a început să muncească de la vârsta de 14 ani.

„Am început cu o bicicletă și o cutie și am început să vând sandvișuri”, a spus Algaba. Apoi a cumpărat tot felul de vehicule pe care le-a reparat și le-a revândut. La 24 de ani avea deja un depozit întreg cu mașini de ultimă generație, motociclete și jet-ski-uri. Apoi și-a făcut o firmă de închirieri de mașini de lux și jet-ski în Miami, unde a locuit o perioadă. La începutul acestui an s-a mutat la Barcelona.

De câțiva ani, Algaba s-a implicat și în tranzacționarea de criptomonede dintr-un birou din Buenos Aires cu peste 25 de angajați.

Dar se pare că undeva a greșit și în ultima perioadă avea numai probleme, deși pe rețelele sociale a continuat să afișeze bogăție și un stil de viață extravagant.

Pe lângă datoriile mari la fiscul argentinian, el avea și probleme cu firma de închirieri.

Potrivit presei argentiniene, Algaba lăsase în telefonul său un mesaj în care ar fi spus că a pierdut mulți bani investind în cripto. Tot presa spune că Algaba nu avea doar probleme financiare și că intrase în conflict cu Barra Bravas, o bandă violentă puternic implicată în fenomenul fotbalistic din Argentina. Ar fi trebuit să le returneze membrilor bandei un împrumut de 40.000 de dolari.

„Dacă mi se întâmplă ceva, toată lumea este deja avertizată”, ar mai fi scris el în mesaj.

Fratele lui Algaba, Rodolfo Pérez Algaba, a spus că nu crede că acesta a fost implicat în rețeaua criminală și insistă că Fernando „nu a fost un escroc”, așa cum s-a vehiculat. Fratele victimei spune că Algaba era pur și simplu un vânzător de mașini care nu trebuia să se apuce de afaceri cu criptomonede.

Rodolfo a mai precizat că tatăl lor a murit atunci când Fernando avea 17 ani, lăsând o moștenire pe care fratele lui a folosit-o pentru a-și începe afacerea, sugerând că influencerul nu a fost sărac lipit pământului și a devenit milionar peste noapte, așa cum s-a vehiculat. Rodolfo, care nu își mai văzuse fratele de 3 luni, a mai spus că acesta „era sub tratament psihiatric pentru o tulburare de anxietate”.

Fratele lui Fernando speră că autoritățile să-l găsească pe ucigaș.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...