Un grup rock american are interzis în Rusia, după ce a ridiculizat drapelul acestei ţări într-un concert

Data publicării:
130803124709-jared-hasselhoff-bloodhound-gang-story-top

"Să nu-i spuneţi asta lui Putin", a spus basistul către public, după ce şi-a scos drapelul rus prin partea din spate a pantalonilor, aruncându-l apoi în public.

Trupa Bloodhound Gang urma să cânte duminică în oraşul Anapa, în sudul Rusiei, însă organizatorii Festivalului Kubana au retras invitaţia. În faţa ostilităţii cu care au fost primiţi după sosirea în oraş, membrii formaţiei americane au preferat să părăsească Rusia.

"Aceşti idioţi nu vor cânta pe scenă", a declarat ministrul Culturii, Vladimir Medinsky, pe blogul său, în timp ce alţi lideri politici din Rusia au mers şi mai departe, cerând ca membrii trupei să fie daţi în judecată.

"Ar fi trebuit să fie trimişi la închisoare pentru ceea ce au făcut", a declarat într-un mesaj postat pe Twitter guvernatorul regiunii Krasnodar, Alexandr Tkacev.

Scuze tardive

Basistul formaţiei americane şi-a cerut scuze ulterior, însă acest lucru nu a fost suficient pentru a calma spiritele.

"Ne întrebăm cine i-a invitat în Rusia, cine a organizat concertele, cine le-a oferit o scenă, cine i-a plătit", a declarat vicepreşedintele Parlamentului rus, Serghei Neverov. "Mă întreb oare de ordinele cui ascultă acest grup", a adăugat Neverov, care a cerut apoi iniţierea unei anchete.

"Toţi membrii acestui grup ar trebui interzişi în Rusia, la fel şi familiile lor", a adăugat un alt politician cu rang înalt al partidului pro-Kremlin Rusia Unită, Alexei Isaiev.

Formaţia Bloodhound Gang a părăsit Rusia sâmbătă seară, după ce a fost primită cu ostilitate şi chiar cu violenţă, în special de un grup de bărbaţi cu tricouri imprimate cu textul "Armata Cazacilor din Kuban", un grup ultranaţionalist conservator.

Potrivit televiziunii de stat ruse, grupul american riscă să fie dat în judecată în Rusia, însă nicio măsură oficială în acest sens nu a fost luată deocamdată. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri