Turcia a lansat primele lovituri aeriene împotriva unor ţinte PKK în nordul Irakului, după puciul eșuat

Data publicării:
turcia avioane steag GettyImages-470809202

Foto: Guliver / GettyImages

Guvernul turc efectuează o amplă epurare în urma tentativei de lovitură de stat din nopatea de vineri spre sâmbătă, în cadrul cărora a arestat peste 6.000 de militari, inclusiv peste 100 de generali - aproape o treime dintre toţi ofiţerii superiori din forţele armate, amintește News.ro.

Un purtător de cuvânt al preşedintelui Recep Tayyp Erdogan, Ibrahim Kalin, a insistat asupra faptului că aceste arestări nu vor afecta eficienţa armatei.

Între cei arestaţi se află doi dintre cei patru generali de divizie - comandanţii armatelor a doua şi a treia.

Armata a II-a este însărcinată cu apărarea unor părţi ale Anatoliei şi frontierelor cu Siria, Irakul şi Iranul, iar Armata a III-a a provinciilor din est şi nord şi ar fi implicată în lupta împotriva kurzilor.

În total „20 de terorişti au fost neutralizaţi” în aceste atacuri aeriene, a anunţat miercuri agenţia guvernamentală de presă Anadolu.

Guvernul a reluat confruntările sângeroase cu etnicii kurzi separatişti, majoritari în sud-estul ţării, în iulie, în urma unui atac terorist, care a pus capăt unui armistiţiu încheiat în urmă cu doi ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri