Un sfert din populaţia Mexicului, 31 de milioane de persoane, a fost expusă la COVID-19, arată rezultatele preliminare ale unui sondaj oficial, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 70% dintre aceștia nu au prezentat simptome.
„Cifrele indică o mare viteză de răspândire”, a declarat Juan Rivera, director general al Institutului Naţional de Sănătate Publică, în cadrul unei conferinţe de presă organizată marţi.
Sondajul, bazat pe teste de sânge pentru detectarea anticorpilor, a implicat 9.400 de gospodării şi a fost desfăşurat în perioada august - noiembrie, a precizat Riviera.
Doar 20% au prezentat simptome care indicau un diagnostic COVID-19, în timp ce 10% au avut doar unele simptome, potrivit rezultatelor studiului.
Ministerul Sănătăţii din Mexic a raportat marţi 11.228 noi cazuri confirmate de infectare cu noul coronavirus şi 801 decese, numărul total al infectărilor la nivel naţional ajungând la 1.267.202 de cazuri, iar cel al deceselor la 115.099.
Conform Guvernului, numărul real al persoanelor infectate este probabil să fie semnificativ mai mare faţă de cazurile confirmate înregistrate oficial.
Preşedintele Andres Manuel Lopez Obrador a reiterat miercuri apelurile ca locuitorii ţării să rămână acasă în perioada sărbătorilor.
Editor : B.P.