Anunţul a fost făcut de preşedintele Barack Obama, care a precizat, totuşi, că la nivel oficial se păstrează obligaţia de a nu face concesii în tratativele cu organizaţiile teroriste, termen adeseori interpretat ca o interdicţie de a negocia.
Decizia a fost luată după ce mai mulţi americani s-au plâns că au fost împiedicaţi de autorităţi să încerce eliberarea rudelor care fuseseră răpite. Măsura ar putea avea, însă, un efect contrar, fiindcă teroriştii ar putea intensifica numărul răpirilor, ştiind că vor fi plătiţi pentru eliberarea ostaticilor. În prezent, peste 30 de americani sunt ţinuţi ostatici peste graniţe.
„Aceste familii au suferit destul şi nu ar trebui să se simtă niciodată ignorate de propriul guvern. Trebuie să facem mai mult în această privinţă şi tocmai de aceea am cerut o reevaluare a protocolului în cazul luării de ostatici. Suntem cu toţii în aceeaşi echipă şi familiile acestor americani sunt cele cărora le pasă cel mai mult de aducerea lor acasă. Aşa că trebuie să le tratăm drept partenerii noştri”, a declarat Barack Obama, preşedintele Statelor Unite.