Exerciţiile ar putea avea loc în pofida criticilor din partea Uniunii Europene şi Statelor Unite, precizează cotidianul, amintind că manevrele militare desfăşurate anul trecut în Serbia, cu participarea trupelor aeropurtate ruse, au fost denunţate ferm, notează Mediafax.
Potrivit unor „surse apropiate Ministerului Apărării şi armatei sârbe”, politica externă a Serbiei nu s-a schimbat „în pofida crizei ucrainene şi a cerinţelor UE de a-şi armoniza politicile cu cele europene”.
Prin urmare, Serbia va organiza şi anul acesta exerciţii militare cu Rusia, însă deocamdată nu a fost stabilit „numărul lor, data sau locul precis şi programul”, precizează Danas, adăugând că sursele au afirmat că "un acord final privind exerciţiile militare va fi încheiat zilele următoare".
Primele exerciţii comune între forţele armate sârbe şi cele ruse au avut loc la 14 noiembrie 2014, la Nikinci. Raportorul Parlamentului European pentru Serbia, Dacic McAllister, şi-a exprimat îngrijorarea, într-un raport care ar urma să fie adoptat luna viitoare, privind manevrele comune efectuate de Serbia şi Rusia în contextul tensiunilor dintre UE şi Moscova.
Serbia a organizat de asemenea anul trecut o paradă militară în timpul vizitei preşedintelui rus Vladimir Putin, cu ocazia comemorării eliberării Belgradului.