„La 26 decembrie 2014, 11.02, ora Moscovei (10.02, ora României) a fost efectuat un test al rachetei balistice intercontinentale RS-24 Yars, cu combustibil solid şi focos detaşabil, de la o bază terestră a Complexului Spaţial Pleseţk”, a declarat colonelul Igor Iegorov, purtătorul de cuvânt al Forţelor strategice, potrivit Mediafax.
Potrivit colonelului Iegorov, focoasele folosite la test „au fost programate să lovească ţinte din poligonul Kura, situat în peninsula Kamceatka”.
Racheta RS-24 Yars, introdusă în serviciu în iulie 2010, reprezintă o versiune îmbunătăţită a rachetei balistice de tip Topol-M.
Racheta balistică este capabilă să transporte mai multe focoase nucleare care pot atinge ţinte independente şi are capacitatea de a evita sistemele de apărare antirachetă pe o rază de până la 12.000 de kilometri.
Cel mai recent test a fost în urmă cu 26 de zile și a fost declarat a fi un succes.