Richard Branson, nepotul lui J. Robert Oppenheimer şi alte personalităţi cer într-o scrisoare deschisă oprirea catastrofei AI

Data actualizării: Data publicării:
Virgin Hotels Edinburgh
Sir Richard Branson. Foto: Profimedia Images

Richard Branson, Charles Oppenheimer, nepotul lui J. Robert Oppenheimer, fostul secretar general al ONU, Ban Ki-moon, dar şi alte personalităţi din politică și mediul de afaceri din SUA cer măsuri care să preîntâmpine riscurile legate de schimbările climatice, pandemii, arme nucleare şi inteligenţă artificială, relatează CNBC.

Zeci de personalităţi de rang înalt din mediul de afaceri şi din politică fac apel la liderii mondiali, prin intermediul unei scrisori deschise, să abordeze riscurile existenţiale ale inteligenţei artificiale şi ale crizei climatice.

Fondatorul Virgin Group, Richard Branson, împreună cu fostul secretar general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, şi Charles Oppenheimer, nepotul fizicianului american J. Robert Oppenheimer, au semnat scrisoarea deschisă prin care îndeamnă la acţiune împotriva pericolelor crescânde ale crizei climatice, pandemiilor, arme nucleare şi AI neguvernată.

Scrisoarea le cere liderilor mondiali să adopte o strategie de lungă durată cu ”determinarea de a rezolva problemele, nu doar de a le gestiona, înţelepciunea de a lua decizii bazate pe dovezi ştiinţifice, raţiune şi umilinţa de a asculta pe toţi cei afectaţi”.

Semnatarii au cerut acţiuni multilaterale urgente, prin finanţarea tranziţiei de la combustibilii fosili, reluarea discuţiilor privind armele nucleare şi stabilirea unei guvernanţe globale, pentru a face din AI o forţă a binelui.

Scrisoarea a fost publicată joi de The Elders, o organizaţie neguvernamentală care a fost lansată de fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela şi Branson pentru a aborda problemele globale ale drepturilor omului şi a susţine pacea mondială.

Mesajul este susţinut şi de Institutul Viitorul Vieţii, o organizaţie nonprofit înfiinţată de cosmologul MIT Max Tegmark şi de co-fondatorul Skype, Jaan Tallinn, care îşi propune să orienteze tehnologia transformatoare, cum ar fi inteligenţa artificială, spre beneficiul vieţii şi departe de riscuri la scară largă.

Tegmark a spus că The Elders şi organizaţia sa au vrut să transmită că, deşi nu este în sine ”rea”, tehnologia rămâne ”un instrument” care ar putea genera unele consecinţe îngrozitoare, dacă este lăsată să avanseze rapid în mâinile unor oameni nepotriviţi.

”Vechea strategie de orientare către utilizări bune (când vine vorba de noi tehnologii - n.red.) a fost întotdeauna să înveţe din greşeli. Noi am inventat focul, apoi am inventat stingătorul. Am inventat maşina, apoi am învăţat din greşelile noastre şi am inventat centura de siguranţă şi semafoarele, şi limitele de viteză”, a declarat Tegmark pentru CNBC, într-un interviu.

Scrisoarea a fost publicată înaintea Conferinţei de Securitate de la Munchen, unde oficiali guvernamentali, lideri militari şi diplomaţi vor discuta despre securitatea internaţională, pe fondul escaladării conflictelor armate globale, inclusiv războaiele Rusia-Ucraina şi Israel-Hamas.

Tegmark va participa la eveniment pentru a susţine mesajul scrisorii.

Institutul Future of Life a lansat anul trecut şi o scrisoare deschisă susţinută de personalităţi importante, inclusiv şeful Tesla, Elon Musk, şi co-fondatorul Apple, Steve Wozniak, care a cerut laboratoarelor de inteligenţă artificială precum OpenAI să întrerupă activitatea de formare a modelelor de inteligenţă artificială care sunt mai puternice decât GPT-4 - în prezent cel mai avansat model de inteligenţă artificială din OpenAI al lui Sam Altman.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”