Putin: Rusia și NATO trebuie să coopereze în lupta împotriva terorismului
Data publicării:
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că Rusia și NATO trebuie să coopereze în lupta împotriva terorismului, deoarece, dacă nu vor face aceasta, atunci vor fi mai multe atacuri, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
Liderul de la Kremlin s-a exprimat în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg.
Putin a mai spus, pe de altă parte, că el consideră NATO drept un instrument al politicii externe americane și că Rusia este îngrijorată văzând cum infrastructura sa militară se apropie tot mai mult de granițele sale.