Președintele filipinez: Dacă am copii care sunt amestecați cu droguri, omorâți-i

Data publicării:
Philippine Presidential Candidates Campaign On Labour Day
Foto: Gulliver/Getty Images

Președintele filipinez Rodrigo Duterte a declarat joi că ar face ca fiul său să fie ucis dacă acuzațiile de trafic de droguri care i se aduc se vor dovedi reale și că polițiștii care s-ar ocupa de omorârea lui ar fi protejați de justiție, relatează AFP citat de Agerpres.

Philippine Presidential Candidates Campaign On Labour Day
Foto: Gulliver/Getty Images

În vârstă de 42 de ani, Paolo Duterte a fost audiat recent de o comisie de anchetă senatorială în legătură cu acuzații de trafic de droguri lansate de un senator de opoziție. Duterte junior a dezmințit că ar fi membru al unui grup chinez care ar fi introdus ilegal în Filipine un transport uriaș de metamfetamină provenită din China.

Președintele Duterte nu s-a referit direct la aceste acuzații, dar a repetat ce a declarat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2016, și anume că nici unul dintre copiii săi nu este implicat în traficul de droguri și că ei vor fi pedepsiți dur dacă se va dovedi că au făcut-o.

"Am spus deja că ordinul meu este următorul: 'Dacă am copii care sunt amestecați cu droguri, omorâți-i pentru ca oamenii să nu aibă nimic de zis'", a declarat Duterte într-un discurs susținut marți seară la palatul prezidențial din Manila în fața unor funcționari.

El a mai declarat că i-a spus fiului său Paolo că ordinul este ca el să fie ucis dacă este prins și că îi va proteja pe polițiștii care îl vor ucide, dacă acuzațiile se vor dovedi adevărate.

În vârstă de 72 de ani, Duterte a câștigat alegerile prezidențiale din 2016 datorită unei campanii care a pus în centru securitatea. El a promis să eradicheze traficul de droguri prin omorârea a aproape 100.000 de presupuși traficanți și toxicomani.

De la venirea sa la putere, poliția a anunțat că a ucis peste 3.800 de persoane, în timp ce alte câteva mii au murit în condiții neelucidate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Se oprește curentul în Ajun și de Crăciun în județul Ilfov. Lista străzilor care nu vor avea lumină în...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...