„Fiul lui Dumnezeu”, vânat de polițiști. Un lider de cult religios cu milioane de adepți își obliga asistentele să facă sex cu el

Data actualizării: Data publicării:
Apollo Quiboloy
Apollo Quiboloy, liderul sectei „Regatul lui Isus Hristos”, este acuzat printre altele de trafic sexual cu minori, fraudă și spălare de bani. Foto: Profimedia Images

Un conflict violent a izbucnit în Filipine, după ce mii de polițiști au descins asupra unui vast complex religios în căutarea unui pastor influent acuzat, printre altele, de trafic sexual cu copii, scrie BBC. Adepții celui care se autointitulează „Fiul lui Dumnezeu”, care au venit să îl apere pe liderul sectei „Regatul lui Isus Hristos”, au blocat o autostradă ca să îi oprească pe polițiști, iar aceștia au fost nevoiți să folosească gaze lacrimogene.

Polițiștii spun că nu vor pleca de la fața locului până nu îl găsesc pe Apollo Quiboloy. Liderul sectei s-ar ascunde în interiorul complexului de 30 de hectare, unde s-au construit 40 de clădiri, inclusiv o catedrală, o școală și un hangar.

Autoritățile îl vânează pe Quiboloy de luni de zile. Acesta a spus că nu îi va lăsa pe polițiști „să îl prindă în viață”.

Poliția a luat cu asalt complexul „Regatul lui Isus Hristos” (KOJC) la finalul săptămânii trecute, spunând că au folosit gaze lacrimogene pentru a-i îndepărta pe adepții lui Quiboloy, care i-au sărit în apărare.

Sute de oameni au blocat părți dintr-o autostradă principală în încercarea de a opri traficul înspre complex. Adepții lui Quiboloy spun că acuzațiile făcute împotriva sa sunt inventate.

Unul dintre susținătorii săi a murit după ce a făcut atac de cord în timpul misiunii desfășurate de poliție.

Autoritățile, care au folosit un echipament special pentru detectarea persoanelor prin pereți după bătaia inimii, cred că Quiboloy se ascunde într-un buncăr subteran.

Secta KOJC susține că are șapte milioane de adepți; Quiboloy a strâns mulți susținători prin canalele sale de televiziune, radio și rețele sociale.

Apollo-Quiboloy-rodrigo-duterte
Ascensiunea lui Apollo Quiboloy (stânga) a avut loc concomitent cu venirea la putere a lui Rodrigo Duterte (centru), fostul președinte al Filipinelor. Captură foto: X

Trafic de persoane cu adepții propriei sale secte religioase

Quiboloy are și multă influență politică, fiind consilierul spiritual al fostului președinte din Filipine, Rodrigo Duterte, a cărui familie conduce politicile orașului Davao.

De când Duterte nu mai este la putere (2022), autoritățile au fost pe urmele lui Quiboloy, care este acuzat de trafic de persoane cu adepții lui pe care îi trimitea în SUA ca să solicite donații în numele unor fundații de caritate inventate.

Quiboloy este acuzat și că le cerea femeilor din secta sa, unele dintre ele fiind minore, să facă sex cu el ca parte din sarcinile lor religioase.

Quiboloy a spus că „diavolul” se află în spatele problemelor sale în justiție și că nu vrea ca FBI-ul să se „amestece” în acest caz.

„Nu mă ascund de acuzații pentru că aș fi vinovat. Asta nu este adevărat. Eu doar mă protejez”, a spus Quiboloy în luna aprilie, când a anunțat că se ascunde de autorități.

Quiboloy susține că Dumnezeu i-a șoptit „te voi folosi” în timpul unei predici a lui Billy Graham

Quiboloy susține că l-a auzit pe Dumnezeu șoptindu-i „te voi folosi” în timpul „cruciadei” evanghelice a celebrului pastor american Billy Graham din Coreea de Sud în 1973. Graham a susținut mai multe predici și în România, în 1985, la care au participat mii de oameni.

Inspirat de acel eveniment, Quiboloy a fondat mai apoi secta KOJC în orașul filipinez Davao în 1985.

Când nu se află în Davao în complexul său luxuriant pe care l-a numit „Grădina Edenului restaurată”, Quiboloy a fost văzut călătorind cu un avion privat.

Billy Graham 1918-2018 American Evangelist
Apollo Quiboloy a spus că Dumnezeu i-a șoptit în timpul unei predici susținute de celebrul pastor american Billy Graham (în poză). Foto: Profimedia Images

Ascensiunea lui Quiboloy s-a produs concomitent cu venirea la putere a lui Duterte. În Filipine, liderii organizațiilor și sectelor religioase devin foarte puternici atunci când își îndeamnă adepții să voteze toți cu un anume candidat, potrivit analiștilor.

„Politica în Filipine este foarte mult un exercițiu moral. Așadar, votanții caută îndrumare din partea liderilor lor religioși”, a explicat politologul Cleve Arguelles.

În 2021, Departamentul de Justiție din SUA l-a acuzat pe Quiboloy de trafic sexual cu copii, fraudă, coerciție și spălare de bani.

FBI a spus că Quiboloy a făcut trafic de persoane cu fete și femei, pe care le-a obligat să solicite bani pentru o fundație de caritate falsă.

Mai mult, cel care își spunea „Fiul lui Dumnezeu” le cerea asistentelor sale personale, numite „pastorale”, să facă sex cu el, potrivit FBI.

Tribunale din SUA și din Filipine au emis mandate de arestare pe numele lui Quiboloy, care a respins toate acuzațiile împotriva sa.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri