Președintele Coreeei de Sud, invitat la Phenian de dictatorul nord-coreean
Data publicării:
Liderul nord-coreean Kim Jong-un l-a invitat la Phenian pe preşedintele Coreei de Sud. Invitaţia a fost transmisă de sora dictatorului, care conduce delegaţia ţării sale la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud.
Potrivit acesteia, Kim Jong-un doreşte ca această întâlnire să aibă loc cât mai curând posibil.
Jocurile Olimpice de Iarnă au oferit ocazia unei întâlniri fără precedent între preşedintele sud-coreean, sora lui Kim Jong-un şi preşedintele Adunării Supreme a Poporului, cel care este oficial şeful statului nord-coreean.
Imaginile cu strângerile de mână de la ceremonia de începere a Olimpiadei le-au dat sud-coreenilor speranţele unei reconcilieri.
Summitul de la Phenian ar fi primul pentru Kim Jong-un şi al treilea din istorie, după întâlnirile tatălui său din 2000 şi 2007, ambele în capitala nord-coreeană.