Cele șapte persoane sunt acum reținute la o săptămână de la primul jaf, după ce au acționat în mai multe orașe.
Ei au jefuit mai multe magazine de bijuterii din Haryana, Delhi și Rajasthan în decurs de o săptămână. Pradă le-au căzut diamante, bijuterii și peste 120.000 de rupii (echivalentul a peste 7.200 de lei).
Grupul era format din șapte persoane, dintre care patru femei, cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani. Numele acestora, cel mai probabil transcrierea fonetică, sunt Nistar Vailuku, Jainika Nikku, Vaidva Allen, Meeradalla Dumiju, Marigel Lorena, Jaitren Aayana și Michal Shakilina.
Modul în care aceștia operau era simplu: câțiva dăstrăgeau atenția vânzătorilor, în timp ce ceilalți apucau tot ce prindeau. Anchetatorii au spus că vânzătorii nu-i băniau de nimic, mai ales că cei șapte păreau a fi turiști.
Ei au fost arestați încercând să plece din orașul Faridabad, pe 19 iulie. Times of India mai relatează că cei șapte au dat câte două-trei jafuri în fiecare oraș prin care au trecut.