Refugiaţii coboară grăbiţi din vagoane. Încă nu le vine să creadă că păşesc pe pământ german. Este punctul final al unei călătorii istovitoare spre libertate.
„Suntem înfometaţi. O călătorie foarte grea, dar suntem în Germania, suntem foarte fericiţi, vă mulţumim”.
Poveştile lor sunt cutremurătoare, dar găsesc puterea de a spera la un viitor mai bun.
Muhammad al-Azaawi, refugiat din Siria: „O bombă a explodat lângă mine, am fost împuşcat aici. Fratele meu şi cu mine am decis să părăsim Siria, să ne găsim o viaţă mai bună şi să-şi continue studiile. Am studiat construcţii la Universitatea din Damasc iar unchiul meu este deja aici unde face un doctorat în construcţii”.
Nu doar în ţările natale au fost chinuiţi, ci şi în lungul drum spre Germania - tărâmul făgăduinţei.
Ahmed al-Azaawi, refugiat din Siria: „Am văzut moartea (n.red: în Ungaria), ca în Siria. Ne-au trimis în închisoare, ne-au forţat să dormim pe jos, nu ne-au dat mâncare sau apă. Oricine încerca să scape era lovit. Poliţia era ca în Siria”.
Oficialii din Germania estimează că anul acesta vor primi 800.000 de cereri de azil, de patru ori mai multe faţă de anul trecut.