În primăvara lui 2017, când un film care documentează încarcerarea, tortura și execuția disidenților în Siria lui Bashar al-Assad, a fost salutat cu recenzii de cinci stele și nominalizat la premiile Bafta, singura problemă a fost că prea puțini oameni l-au văzut. Când Syria's Disappeared a fost transmis, lumea era mai preocupată de alte lucruri. În Marea Britanie, un terorist încercase să atace Parlamentul, cu o zi înainte; în SUA, documentarul nu a mai avut noroc pentru transmisie: rețeaua care trebuia să-l prezinte a arătat în schimb un film despre încă ineditul președinte Trump.
Așa că cea mai mare parte a lumii a ratat o piesă extraordinară de televiziune. În centrul ei se afla mărturia unui tânăr cu ochi bântuiți, numit Mazen al-Hamada. Timp de cinci minute, în liniște, dar cu lacrimi coborându-i pe obraji, a vorbit despre cruzimea îngrozitoare la care fusese supus și la care fusese și martor într-o închisoare siriană și într-un „spital” militar la mică distanță de palatul lui Bashar al-Assad.
Hamada este destul de cunoscut acum. În ultimele două săptămâni, milioane de oameni au urmărit pe rețelele sociale interviul său privind documentarul, 13,7 milioane în câteva zile numai pe canalul TikTok al Al Jazeera. În mod tragic, totuși, motivul atenției nu este doar că regimul Assad a căzut, ci și că, cu doar câteva zile înainte, Hamada a fost bătut până la moarte în infama închisoare Sednaya din Siria, la nord de Damasc. Avea 47 de ani.
„Simt că am eșuat. Chiar mă chinui să mă împac cu moartea lui și cu felul îngrozitor al acesteia”, spune Sara Afshar, care a scris, regizat și coprodus documentarul. Sara e încă în stare de șoc și durere pentru un bărbat pe care l-a considerat prieten. Afshar este o jurnalistă și regizoare britanico-iraniană în vârstă de 51 de ani, care a petrecut 14 ani la Newsnight de la BBC, potrivit The Times.
Ea a părăsit Iranul cu părinții ei chiar înainte de căderea șahului în 1979, când avea cinci ani. S-a întors pentru a petrece nouă luni în Iran după ce a absolvit universitatea și a concluzionat că toată lumea ar trebui să trăiască sub un regim autoritar pentru puțin timp doar pentru a înțelege ce presupune acesta.
„Chiar nu pot spune cât de importantă este libertatea. Așa că, atunci când a început Primăvara Arabă, am fost foarte fericită”, explică ea. Dar în Siria, în 2011, revoluția anti-Assad a fost anulată violent; protestatarii au fost împușcați, bombardați, asediați. Era îngrozită.
Zeci de mii de fotografii care documentau ororile regimului Assad, transmise de un dezertor
Trei ani mai târziu, un dezertor din armată, care lucra sub pseudonimul Caesar, a lansat peste 30.000 de fotografii cu cadavrele însângerate și slăbite din două spitale militare din Siria. Deși agențiile pentru drepturile omului și Organizația Națiunilor Unite au luat cunoștință și au fost pregătite acțiuni legale împotriva Siriei, China și Rusia au respins o rezoluție a ONU de trimitere a țării la Curtea Penală Internațională. Interesul jurnalistic a scăzut. Afshar a așteptat un documentar despre fotografiile lui Caesar și, când niciunul nu a apărut, s-a apucat să-l facă singură. Timp de doi ani, în fiecare zi, s-a uitat la imaginile trimise de Caesar de pe iPad-ul ei, când a început să verifice identitățile morților ale căror imagini le-ar putea folosi în film. Au fost peste 6.700 de cadavre din care să aleagă.
Dar avea nevoie și de mărturie verbală și avea nevoie de ea de la cineva cu care publicul ar fi rezonat. Mulți supraviețuitori, explică ea, vorbeau aproape „mecanic” despre tortura lor, nedorind să se angajeze cu mintea din nou în ea. Un procuror pentru crime de război pe care l-a intervievat, Stephen Rapp, i-a recomandat să vorbească cu un supraviețuitor din Țările de Jos, care a fost „minunat”. Numele lui era Mazen al-Hamada.
Mazen al-Hamada, omul care avea drept armă o cameră Toshiba
Hamada provenea dintr-o familie numeroasă și respectată din Deir ez-Zor, un oraș mare din estul Siriei. A lucrat pentru compania americană de foraj petrolier Schlumberger, fondată la Paris în urmă cu aproape un secol, avea un salariu bun și era „un tip din clasa de mijloc”. Cu siguranță nu era nici un islamist, nici un nebun. Afshar îl descrie ca fiind un „suflet blând”, preocupat de sănătatea ei și ospitalier. Dar când protestele pro-democrație au ajuns la Deir ez-Sor în 2011, el s-a simțit obligat – deși la început precaut – să li se alăture. În documentar, el descrie cu inima lui prindea aripi în timp ce mulțimile scandau pentru prima dată „Libertate”.
Forțele de securitate l-au arestat de două ori doar pentru a-l elibera ulterior. În martie 2012, însă, a fost prins ajutând la furnizarea de lapte praf într-o zonă asediată de regim și arestat într-o cafenea, alături de nepotul și prietenul său, Fahed. Au fost băgați în portbagajul unei mașini și duși la baza aeriană Mezze din Damasc, acum închisoare. Încătușat și legat la ochi, Hamada a fost condus într-o cameră și i s-a spus să îngenuncheze. Au început interogatoriile.
Când a fost întrebat ce arme poartă, el a răspuns, obraznic, doar o cameră Toshiba: ura armele. Gardienii l-au întins la pământ și au sărit peste el. Coastele i s-au crăpat. L-au lovit cu piciorul în față, i-au lovit trunchiul, au dat în el cu bastoane. Totuși, a refuzat să mărturisească infracțiunile pe care nu le comisese. Pentru a doua sa inchiziție a fost atârnat cu cătușe de tavan. „Creierul uman nu-și poate imagina”, i-a spus el lui Afshar.
18 luni mai târziu, fără niciun motiv vizibil, a fost eliberat. Fahed nu. „De atâtea ori în timpul interviurilor noastre, a plâns în hohote pentru faptul că nepotul său era încă acolo”, spune Afshar. „Nu toate lucrurile la care a fost martor sunt în film. A văzut oameni murind în fața lui. A văzut un băiat de 17 ani incendiat. M-am concentrat asupra experienței lui Mazen, a ceea ce i s-a făcut, dar a văzut atâtea alte orori. Și când a petrecut timp la Spitalul 601, a văzut acolo un întreg set de orori. A intrat în baie. Erau cadavre pe podea. Mi-a spus că le fuseseră scoși ochii.”
Mazen al-Hamada a ajuns în Olanda, dar conștiința l-a dus din nou în Siria
În Siria lui Assad, eliberarea din închisoare nu a fost o oportunitate de a-și relua viața acolo, ci de a fugi din țară. Așa că, cu Fahed, tatăl lui Fahed și fratele mai mare al lui Hamada, Abdulaziz, încă în închisorile siriene, Hamada a pornit în călătoria întortocheată care l-a dus în cele din urmă în Olanda, unde locuia sora lui și unde i s-a acordat azil. Și-a început o nouă viață în apartamentul în care Afshar avea să-l intervieveze în bucătărie. În documentar pare la fel de curat și ordonat ca și Hamada însuși. Cu toate acestea, fața lui izbitor de slabă și orbitele întunecate păreau să-și aducă propria mărturie.
De ce părea atât de obosit? „Pentru că a stat toată noaptea la telefon, verificând ce se întâmplă în Siria și fiind în contact cu oamenii. După cum a spus Nicola [Cutcher, co-producătorul filmului], în capul lui locuia în Siria. Îl filmam în 2016 și rușii intraseră deja în război. A existat un bombardament aerian constant. El a trecut cu adevărat prin iad ca să ne dea acea mărturie.”
La un moment dat, Afshar l-a întrebat ce simțea despre torționarii săi. După o tăcere extraordinar de lungă în care o lacrimă i-a scăpat din ochiul stâng, el a răspuns: „Dumnezeu le va cere socoteală. Legea le va cere socoteală. Nu mă voi odihni până nu-i voi aduce la judecată și nu voi obține dreptate.”
Deși speranțele sale de dreptate nu s-au realizat în timpul vieții sale, a avut dreptate că nu se odihnește. Documentarul l-a urmărit până la Geneva – filmările cu el cântând și dansând au arătat o altă latură plină de bucurie a lui – unde a organizat un protest în fața sediului ONU. Și-a petrecut următorii trei ani făcând campanie, călătorind la Washington DC și apărând la muzeul Holocaustului. Cu toate acestea, în cele din urmă a început să se întrebe dacă cineva de la putere asculta. Afshar crede, de asemenea, că a fost afectat de vinovăția că el era liber și Fahed, care fusese arestat împreună cu el, a rămas într-una dintre găurile iadului lui Assad.
Au fost și alte schimbări de caracter. Comunica mai puțin bine cu Afshar. Postările sale pe rețelele sociale deveniseră mai puțin coerente și puteau conține insulte împotriva unor grupuri etnice precum kurzii. Familia și prietenii lui, inclusiv Afshar, erau îngrijorați pentru el. Ea l-a contactat, la Damasc, pe bunul său prieten și coleg în exil în Țările de Jos, Khaled Al Kordi, care este însuși kurd. „Crede-mă”, răspunde el, „Mazen nu este altceva decât o persoană foarte cinstită. Dar a fost rănit. Profund rănit și dezamăgit.”
În mintea lui Hamada se născuse un plan de a se întoarce în Siria. În opinia lui Afshar, acesta a fost un plan bazat pe curaj, nu pe disperare sau nebunie. „Nu cred asta. Cred că era supus unui stres enorm știind prin ce trec cei rămași în închisoare și că cei dragi erau acolo.”
În Olanda, familia sa a încercat să-l descurajeze. I-au pus pașaportul în mod deliberat într-o pereche de blugi, pe care i-au spălat la mașină. În mod suspect, autoritățile siriene i-au eliberat un nou pașaport. Îi oferise Siria o înțelegere, o promisiune de amnistie sau eliberarea familiei sale în schimbul întoarcerii sale acasă și a încetării campaniei sale? Nu putem ști, dar pe 23 februarie 2020, un alt nepot al lui Hamada, care locuia în Germania, l-a sunat pe mobil. Hamada era pe aeroportul din Damasc și părea îngrozit. A fost chemat pentru „interogare”.
Mazen al-Hamada, ucis în închisoarea Sednaya, supranumită „abatorul uman”
Nu a mai fost văzut niciodată, deși un an mai târziu a fost raportat că ar fi fost într-o închisoare. Când regimul Assad a căzut duminică, 8 decembrie, Afshar a îndrăznit să spere. Mansour Omari, o fostă prizonieră și activistă pentru drepturile omului care apare și în documentarul ei, i-a trimis filmările cu un bărbat care părăsește închisoarea din Sednaya și a întrebat dacă l-a recunoscut. Era o vedere laterală, dar mersul și bărbia bărbatului nu erau familiare. „Știam 100% că nu era Mazen.”
Luni, la 19.25, a primit o fotografie pe Facebook Messenger de la Al Kordi, prietenul kurd al lui Hamada. „M-am gândit: „Oh, uau, este deja în Damasc?” Am crezut că va fi o fotografie cu el în Damasc. Am deschis fotografia și era această fotografie îngrozitoare a feței lui Mazen. Am recunoscut că era Mazen imediat, în ciuda tuturor torturilor care i-au fost aplicate. Are o față cu adevărat distinctă, pomeții și tot. Inima a început să-mi bată cu putere. În clipa următoare, cumnatul lui Mazen mi-a trimis aceeași fotografie și a spus: „Acesta este Mazen”.
Se pare că Hamada, probabil selectat pentru profilul său media, fusese ucis în închisoarea Sednaya, iar trupul său a fost dus apoi la spitalul Harasta de lângă Damasc. A fost găsită înfășurat într-un cearșaf însângerat împreună cu alți 40 de deținuți. El a fost înmormântat ca un erou la Damasc, mulțimile cântând imnuri ale revoluției și fluturând steagul Siriei Libere pe care documentarul lui Afshar îl arătase purtându-l aproape ca pe o pelerină de supererou. „Înmormântarea a fost incredibil de văzut – a fost primul lucru de acest fel pe străzile din Damasc”. În ultimele zile, însă, au avut loc multe alte înmormântări. S-a confirmat că nepotul lui Hamada Fahed, tatăl lui Fahed și fratele său mai mare Abdulaziz sunt toți morți. Documentarul tulburător Syria's Disappeared poate fi urmărit pe YouTube.
Editor : Ș.R.
