Povestea bărbatului care și-a petrecut aproape 3 decenii pe Culoarul Morții fără să fie vinovat. Cum a ajuns să fie condamnat la moarte

Data publicării:
Eddie Lee Howard
Eddie Lee Howard FOTO: Innocence Project

Eddie Lee Howard a fost condamnat la moarte pe nedrept în 1994. Acum, după decenii de lupte, a fost exonerat.

Howard, care este de culoare, a fost condamnat la moarte în 1994, după ce a fost condamnat pe nedrept pentru asasinarea și violul Georgiei Kemp, de 84 de ani, o femeie albă din Columbus, Mississippi, potrivit organizației Innocence Project, care îl reprezintă pe Howard, citată de CNN.

Howard a fost asociat cu crima de un medic care a comparat semnele mușcăturilor de pe corpul victimei cu dinții lui Howard. Dar, în luna august, Curtea Supremă din Mississippi a admis că această comparație nu era suficientă pentru a-l lega de crimă pe Howard și a afirmat că „un autor nu poate fi identificat în mod corect prin comparație cu urma mușcăturii”.

Ca urmare, sentința de condamnare la moarte a fost anulată. Howard a fost mutat din secția destinată condamnaților la moarte în decembrie, iar la finele săptămânii trecute a fost exonerat.

Vreau să mulțumesc oamenilor care m-au ajutat să-mi îndeplinesc visul de a deveni un om liber”, a spus Howard într-o declarație. „Vă mulțumesc din toată inima, pentru că, fără munca voastră grea, aș fi în continuare închis în acel loc teribil numit Departamentul de corecții din Mississippi, pe culoarul morții, în așteptarea executării”.

Statele Unite au unele dintre cele mai mari rate de încarcerare din lume. Până la sfârșitul anului 2019, peste 1,4 milioane de oameni erau închiși în SUA, potrivit Biroului de Statistică al Justiției.

Americanii de culoare sunt afectați în mod disproporționat, iar în Mississippi mai mult de jumătate din populația penitenciarelor este de culoare, potrivit unui raport al Sentencing Project, o organizație nonprofit de justiție penale.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...