Arabia Saudită a anunțat miercuri executarea a șase cetățeni iranieni condamnați la moarte pentru trafic de droguri, într-un an marcat de un număr record de 338 de execuții, potrivit unui bilanț AFP stabilit pe baza datelor oficiale. Executările au avut loc la Dammam, în estul regatului, în cadrul unei campanii intense împotriva traficului de droguri, ce a inclus raiduri și arestări. Teheranul a protestat ferm față de aceste execuții, pe care le consideră o încălcare a dreptului internațional, transmite Agerpres.
Cei șase iranieni au fost executați la Dammam, în estul regatului, pentru „contrabandă cu hașish” în Arabia Saudită, a precizat Ministerul de Interne, fără a menționa data execuției.
Teheranul a convocat ca răspuns ambasadorul saudit pentru a-i transmite „protestul său ferm” în urma acestor execuții, pe care le-a descris drept „inacceptabile” și „încălcând regulile dreptului internațional”, potrivit Ministerului iranian de Externe.
În 2024, 117 persoane au fost executate pentru trafic de droguri în Arabia Saudită, dintre care 85 de cetățeni străini, conform bilanțului AFP.
Autoritățile saudite au lansat în 2023 o campanie împotriva drogurilor, care a inclus o serie de raiduri și arestări.
Monarhia conservatoare din Golf este o piață importantă pentru captagon, un drog din familia amfetaminelor produs în Siria și Liban, potrivit ONU.
În 2024, Arabia Saudită a executat în total 338 de persoane, conform bilanțului AFP, față de 170 în anul precedent.
Potrivit Amnesty International, care ține evidența execuțiilor din Arabia Saudită din 1990, țară care aplică cu strictețe legea islamică, cele mai mari bilanțuri anuale până acum au fost de 196 de execuții în 2022 și de 192 în 1995.
Regatul saudit este țara care a executat cei mai mulți deținuți din lume în 2023, după China și Iran, conform ONG-ului.
Peste 30 de organizații arabe și internaționale pentru drepturile omului au denunțat în septembrie „creșterea bruscă” a execuțiilor pentru traficul de droguri, în timp ce ONU le-a cerut autorităților saudite, în 2022, „să pună capăt aplicării pedepsei cu moartea în aceste cazuri”.
Editor : Ș.A.